Iubitorii artelor marţiale din România au prilejul de a asista, în luna noiembrie, la încă un eveniment de prestigiu: Campionatul Mondial de Ashihara Karate. Competiţia, care va avea loc la Sala Polivalentă din Bucureşti în 12-13 noiembrie, este organizată de Federaţia Română de Arte Marţiale (FRAM), prin Departamentul Ashihara Karate România, cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport şi al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
Este cea de-a XVII-a ediţie a acestui campionat mondial, prima organizată în altă ţară decât Danemarca, gazda tuturor celor 16 ediţii anterioare.
Decizia desemnării României ca organizatoare a acestui important eveniment a fost luată în urmă cu un an, în Japonia – locul de naştere al stilului Ashihara – şi reprezintă recunoşterea internaţională a rezultatelor meritorii obţinute de ţara noastră de-a lungul timpului şi îndeosebi la ultimele ediţii ale campionatului mondial. În 2009 România ocupa locul 3 pe naţiuni, sportivii noştri aducând 10 medalii (2 aur, 2 argint, 6 bronz, dar şi Trofeul Best Technician); şi tot în 2009 Braşovul găzduia Campionatul European de Ashihara Karate. În 2010, ţara noastră obţinea locul 2 pe naţiuni, cu 2 medalii de aur, 2 de argint, 3 de bronz şi Trofeul Best All-Over Performer.
În plus, acest campionat mondial mai aduce o noutate: va fi pentru prima oară când competiţia se va desfăşura de-a lungul a două zile de concurs, va include juniori -18 ani şi va avea ambele probe – Kumite şi Kata – reunite în cadrul aceluiaşi eveniment.
Origini
În 1980, Maestrul Kyokushin Ashihara Hideyuki, aflat în căutarea unei noi căi, pune bazele unui nou stil – Ashihara Karate – şi înfiinţează New International Karate Organization (NIKO) – Ashihara Kaikan, cu sediul în Honbu Dojo, Matsuyama, Japonia. Ashihara Karate este un stil de luptă bazat pe raţiune şi pe observaţii ştiinţifice: „Nu va învinge cel mai puternic, ci cel care şi-a întărit capacitatea fizică şi psihică prin metodele noastre de antrenament“. Deşi relativ „tânăr“, acest stil de luptă full-contact numără 170 de sucursale în Japonia şi alte 160 răspândite pe cinci continente.
România este una dintre ţările foarte bine reprezentare ca număr de sportivi (peste 9.000 de practicanţi), dar şi ca valoare a acestora în cadrul competiţiilor oficiale internaţionale. În acest fel, mişcarea Ashihara Karate din România a devenit în ultimii ani una dintre cele mai puternice pe plan mondial.
Cine sunt campionii noştri?
Primul titlu mondial obţinut de România a fost adus de Sensei Nicu Dascălu, în 1999. Lui i s-au alăturat alţi patru sportivi: Doiniţa Pădurice – aur în 2008, Marina Mardare în 2009, Cristina Toader în 2010 şi Alexander Babia, dublu campion mondial – 2009 şi 2010 – şi, totodată, câştigătorul celor doua trofee amintite.
Aurul european a fost adus în ţară de Sensei Dan Mătusea în 2006, Cristian Toderici, Sorin Vrânceanu, Marina Mardare şi Daniela Vârză în 2009 şi Alexander Babia – dublu campion european – 2006 şi 2009.
Lor li se alătură ceilalţi laureaţi ai campionatelor mondiale, europene şi naţionale. Aceşti tineri, împreună cu toţi cei aproape 900 de participanţi în concursurile naţionale şi internaţionale, contribuie din plin atât la dezvoltarea mişcării Ashihara Karate în România, cât şi la promovarea imaginii României în lume prin sportul de înaltă performanţă.
În aceste momente lotul naţional se pregăteşte intens în vederea obţinerii formei maxime pentru apropiatul campionat mondial. Stagiul naţional de pregătire se va desfăşura în Poiana Braşov, în perioada 29 octombrie – 4 noiembrie, sub conducerea antrenorilor Sensei Petrică Bulmagă, Sensei Dan Mătusea şi Sensei Nicu Dascălu.
Sensei Petrică Bulmagă: „Chiar dacă artele marţiale nu se bucură – încă – de o notorietate deosebită în România, sunt sigur că rezultatele noastre vor bucura pe orice român. Acest campionat mondial reprezintă şi o provocare pentru noi, având în vedere obligaţiile şi responsabilităţile ce ne revin în calitate de ţară organizatoare. Va fi, totodată, şi o pledoarie pentru practicarea artelor marţiale, aceste discipline care dezvoltă armonios atât din punct de vedere fizic, psihic, cât şi spiritual“.










Leave a Reply