Din ce în ce mai mulţi copii din Bucureşti sunt afectaţi de închiderea patinoarului „Mihai Flamaropol”. Pentru unii, care nu sunt de mare perspectivă, această situaţie reprezintă încheierea prematură a unor cariere. Acest lucru s-ar putea întâmpla, din nefericire, şi în cazul celor mai talentaţi micuţi, care au deja rezultate bune la competiţii din afara ţării şi pentru care drumul către patinajul de succes abia începe.
Andreea Voicu este una dintre marile speranţe ale patinajului artistic autohton. Fetiţa provine dintr-o familie care a avut contact cu sportul de performanţă, tatăl ei, Ion Voicu, fiind fost practicant de haltere. De asemenea, fratele ei, Alexandru, a fost primul din familie care a păşit pe gheaţă. De altfel, de aici ar fi provenit şi pasiunea micuţei către această ramură sportivă. „Alexandru s-a apucat de hochei la vârsta de 13 ani. Andreea a venit şi ea cu noi la patinoar, pentru a asista la câteva antrenamente. I-a plăcut gheaţa şi a vrut să facă şi ea hochei, mai ales că văzuse nişte fete care practicau acest sport”, spune Ion Voicu. „Nu am lăsat-o să meargă la hochei, spunându-i că nu este pentru ea, aşa că s-a îndreptat către patinaj. Oricum avea sportul în sânge, deoarece făcea balet de la trei ani”, a continuat tatăl fetiţei.
Andreea a pus pentru prima oară patinele în picioare în 2009, pe când avea şase ani. A fost legitimată la clubul Triumf din Bucureşti, dar a întâmpinat unele probleme la început. Conform lui Ion Voicu, antrenorii nu se ocupau de ea. Deoarece familia ei a vrut performanţă, Andreea a trecut sub comanda antrenoarei Maria Balint, din cadrul aceluiaşi club. Mutarea a fost favorizată şi de faptul că şase colege de-ale ei au ales să fie antrenate tot de doamna Balint. O altă persoană care a ajutat-o foarte mult pe Andreea a fost coregrafa Sorina Mladin.
Nu a durat foarte mult până ce performanţele au început să apară. Astfel, prima competiţie la care a participat fetiţa a fost Cupa Moş Crăciun din 2010, unde s-a clasat pe locul secund la debutanţi. În 2011, a luat locul trei, atât la Cupa României, cât şi la Cupa Federaţiei Române de Patinaj şi s-a clasat pe locul cinci la Campionatul Naţional. În acelaşi an, Andreea a participat pentru prima oară la o competiţie din afara României, AVAS CUP, desfăşurată la Miskolc, în Ungaria. Fetiţa a impresionat şi a obţinut locul al treilea. În 2012, ea a participat din nou la o competiţie din Ungaria, Santa Claus, desfăşurată de această dată în Budapesta. Din nou, Andreea şi-a confirmat valoarea şi s-a clasat pe locul cinci. Pe plan naţional, fetiţa a obţinut primul loc la Cupa Bucureşti, locul trei la Cupa Federaţiei Române de Patinaj şi la Campionatul Naţional, respectiv locul patru în Cupa României. În 2013, Andreea a obţinut locul secund la Cristal Skate, desfăşurat la Braşov, locul trei în Cupa României şi în Cupa Federaţiei Române de Patinaj. Tot în acest an fetiţa a devenit şi campioană naţională. Este de precizat că la fiecare din competiţiile enumerate au participat între 14 şi 20 de concurente, unele dintre acestea practicând patinajul de la vârsta de trei ani!
Din păcate, o problemă gravă a afectat cariera micuţei sportive. După cum bine ştiţi, patinoarul „Mihai Flamaropol” din Capitală nu s-a mai deschis din luna martie a acestui an. În aceste condiţii, Andreea s-a antrenat la Sofia, cu o antrenoare din Rusia, iar alte două luni le-a petrecut pe patinoarul de la Cîrţa. Toate aceste lucruri au fost realizate cu sprijinul preşedintelui Federaţiei Române de Patinaj, Adrian Ciobanu. „Dacă nu o lua sub aripa lui şi nu o ducea la antrenamente la Sofia şi la Cîrţa, nu puteam să ne antrenăm. Sunt cheltuieli foarte mari. Dânsul, împreună cu ceilalţi antrenori, au avut încredere foarte mare în ea. Dacă nu se antrena pe gheaţă, nu putea ţine pasul cu copiii din afară”, a declarat tatăl sportivei.
Vorbind despre starea patinajului românesc, Ion Voicu susţine că părerile sunt împărţite. „Cei din afara fenomenului consideră că nivelul patinajului este unul dezastruos. Eu unul am constatat o oarecare creştere de când fetiţa mea a venit pe gheaţă. Nu vreau să se interpreteze că aş ţine partea cuiva, dar văd că au crescut copiii, adică s-a făcut treabă. Am avut două, trei ore de gheaţă pe zi gratis, din partea federaţiei, plus orele pe care le dădea şi clubul. Era şi patinoarul deschis, deci putem spune că s-a constat o creştere. Acum, dacă patinoarul este închis, foarte mulţi copii care nu sunt de mare perspectivă vor fi nevoiţi să renunţe la acest sport”, a declarat domnul Voicu.
Din păcate, familia nu o mai poate susţine financiar pe micuţa sportivă, singurul sprijin venind, cum am precizat mai sus, din partea lui Adrian Ciobanu. Cu toate acestea, performanţa implică şi costuri. Nişte costuri ridicate. Echipa Sport Revolution este alături de micuţa Andreea Ciobanu şi vrea ca această tânără speranţă să ducă numele României pe cele mai înalte culmi ale patinajului artistic. Sperăm că şi dumneavoastră sunteţi de aceeaşi părere şi consideraţi că această fetiţă trebuie ajutată. Orice sprijin este binevenit!
FOTO: arhivă personală.
* Articol preluat din numărul 42 (septembrie) al revistei Sport Revolution










2 Comments
Silca cristiana
16.12.2013 at 21:37Performanta trebuie sustinuta in mod corec ,egal si onest . Cand unii ies campioni nu sunt vazuti !!
Marin Georgiana
17.01.2014 at 11:18Trebuie sa si confirme, nu sa fie doar accidente.