Prima dintre cele 14 etape ale competiției atletice Diamond League, desfășurată vineri seara la Doha, a oferit publicului și telespectatorilor un adevărat regal, în care performanțele au venit una după alta.
S-au înregistrat cele mai bune rezultate mondiale din acest an în probele de 400 metri garduri (Melaine Walker, Jamaica, 54,62), 800 metri (Pamela Jelimo, 1:56,94, David Rudisha, 1:43,10, ambii din Kenya), suliță (Maria Abakumova, Rusia, 66,86), 1.500 metri (Silas Kiplagat, Kenya, 3:26,93), 400 metri (Lashawn Merritt, SUA, 44,19). Dar și recorduri ale competiției: Paul Kipchoge Koech, Kenya, 7:26,59 la 3000 metri obstacole, Allyson Felix-SUA, 10,92 la 100 metri, care le-a întrecut pe jamaicanele medaliate la JO 2008, conaționalul Walter Dix, 20,02 la 200. Alți câștigători: Piotr Malachowki, Polonia, 67,65 la disc, Justin Gatlin-SUA, 9,87, învingător cu o sutime, în fața jamaicanului Asafa Powell, Dimitris Kontrokoukis, 2,32 la înălțime, Silke Spiegelburg-Germania, 4,57 la prăjină, Olga Rîpakova-Kazahstan, 14,32 la triplusalt, Brigitte Ann Foster Hilton, Jamaica, 37 ani, 12,50 la 100 metri garduri, Vivian Cheruyiot, Kenya, 8:46,44 la 3000 metri. Următoarea reuniune, la Shanghai, 19 mai.










Leave a Reply