Ieri, la Praga, a avut loc un concurs de atletism în sală, competiţie din cadrul calenadrului federaţiei internaţionale de profil. În capitala Cehiei, delegaţia Federaţiei Române de Atletism a trimis cinci sportivi, dintre care trei au urcat pe podium.
Florentina Marincu, cea care a stabilit recent recordul naţional la junioare în lungime (6,67 metri), a terminat concursul de la Praga pe locul al doilea, cu 6,30 metri. Practic, săritura ei a fost egală cu cea a ocupantei primului loc, britanica Amy Woodman, dar aceasta a sărit mai bine la celelalte două încercări (6,26, respectiv 6,21 metri).
Marincu a concurat şi la 60 metri, dar s-a clasat pe locul 4 în cea de-a doua serie preliminară, cu 7 secunde şi 50 de sutimi, fără să se califice în finală.
La săritura în înălţime, Mihai Donisan a reuşit 2,30 metri. Românul s-a clasat pe locul trei, în condiţiile în care rusul Ivan Uhov a doborât recordul european, cu 2,42 metri.
Triplusaltistul Marian Oprea a ocupat şi el cea de-a treia treaptă a podiumului, cu un rezultat de 16,68 metri. El a fost devansat de cubanezii Pedro Pablo Ricardo, cu 17,32 metri şi Ernesto Reve, cu 17,05.
Bianca Răzor a participat la 300 de metri, unde a ocupat locul 6 (38 de secunde şi 79 de sutimi), iar Ana Maria Nesteriuc a ratat calificarea în finala probei de 60 metri garduri.
FOTO: stiridesport.ro










Leave a Reply