Naţionala de polo pe apă a României a reuşit luni o victorie splendidă la Campionatul European de la Zagreb, cu scorul de 11-10 (2-1, 3-2, 3-5, 3-2), în faţa vicecampioanei mondiale Spania.
Tricolorii au condus aproape în permanenţă, având pe tabela de marcaj 3-1, 4-2, 5-3, 7-5 şi 8-6. Spania a egalat la 8, dar naţionala pregătită de ungurul Istvan Kovacs a luat din nou avantaj, 10-8. Finalul a fost dramatic, cu ibericii restabilind din nou egalitatea la 10, dar cu România reuşind golul victoriei prin Ramiro Georgescu, cu un şut de la distanţă.
Pentru formaţia noastră au marcat Cosmin Radu (2 goluri), Tiberiu Negrean (1), Alexandru Matei (3), Ramiro Georgescu (3), Alexandru Ghiban (2). Pentru iberici au punctat Mario Garcia (1), Guillermo Molina (2), Marc Minguell (1), Albert Espanol (1), Xavier Valles (2), Felipe Perrone (1), Xavier Garcia (2).
După 12-6 cu Turcia, în prima zi, România va juca marţi cu echipa gazdă, Croaţia (19,00), apoi cu Italia (3 septembrie) şi cu Muntenegru (5 septembrie), campioana europeană en titre. Câştigătoarele grupelor se califică direct în semifinale, în timp ce ocupantele locurilor 2 şi 3 vor juca încrucişat pentru a stabili următoarele două semifinaliste.










Leave a Reply