Marius Urzică, campionul olimpic la cal cu mânere de la Sydney (2000), nu vede cu ochi buni descentralizarea sportului românesc, considerând că dacă se pune în aplicare acest proiect «situaţia poate scăpa de sub control».
S.R.: Cum vezi problema descentralizării sportului în acest moment?
M.U.: Mi-e teamă ca situaţia să nu scape de sub control dacă se descentralizează sportul, să nu scadă performanţa. Şi aşa la ora actuală sunt foarte puţini sportivi de valoare, sunt din ce în ce mai puţini sportivi care reuşesc să aducă medalii. Am văzut că părerile sunt împărţite, sunt foarte mulţi care admit lucrul acesta (n.r. – descentralizarea), poate că e bine, poate că e rău. În orice caz, e un semn de alarmă pentru tot sportul românesc, fiindcă din ce în ce mai puţini copii se îndreaptă către sălile de sport, poate şi din cauza faptului că au mult mai multe oportunităţi astăzi, una dintre ele fiind calculatorul. Apoi, cred că părinţii ar trebui să ia o decizie pentru că e greu pentru un copil să se hotărască să facă un sport anume, chiar dacă nu ajunge să facă performanţă. Părinţii trebuie să-i ducă cu încredere pe copiii lor în sălile de sport pentru a practica orice sport.
S.R.: Cum vezi tânăra generaţie, avem talente care să vină din urmă?
M.U.: Avem şi nu avem talente. Mai sunt la ora actuală câteva cluburi la care încă mai apar copii talentaţi, dar văzând o statistică şi privind fiecare competiţie care trece, observăm că sunt din ce în ce mai puţini copii.
S.R.: Ce părere ai despre valoarea antrenorilor?
M.U.: Şcoala de antrenori pregăteşte oameni care se retrag din activitatea competiţională şi vor să devină antrenori, dar de cele mai multe ori, din cauza salariilor foarte mici, majoritatea celor care ar putea fi competenţi preferă să meargă în străinatate, unde au un venit mult mai mare. Chiar dacă nu ajung să facă înalta performanţă, pleacă pentru că au ceva stabil pe care pot să se bazeze. Am avut şi eu oferte, dar deocamdată am spus că nu sunt tentat, eu zic că şi aici, acasă se poate face performanţă. Avem un lot destul de micuţ acum, pe vremea când eu concuram eram mult mai mulţi şi era mai uşor să formezi echipa, dar totuşi avem copii tineri care bat la uşa afirmării şi noi sperăm din tot sufletul să se descurce şi să muncească pentru că doar prin muncă pot reuşi să-şi îndeplinească ceea ce îşi doresc.
S.R.: Cum vezi „confruntarea“ dintre sporturile olimpice şi cele neolimpice din punctul de vedere al respectului şi remunerării?
M.U.: Eu zic că respectul ar trebui să existe pentru că e vorba de aceeaşi muncă, chiar dacă este vorba de un sport olimpic sau neolimpic, sunt foarte multe ore de antrenament, la fel concurează şi unii şi alţii, la fel au şi ei emoţii (n.r. – neolimpicii) şi întâmpină aceleaşi greutăţi cu unii care merg la Olimpiadă.
S.R.: Crezi că ar trebui să rămână un minister doar al sportului, fără să mai existe un minister care să se ocupe şi de educaţie şi tineret?
M.U.: Poate că s-ar descurca mult mai bine dacă ar fi doar un minister al sporturilor pentru că atunci n-ar mai fi atâtea probleme şi s-ar delimita clar ce înseamnă sportul. Unii s-ar ocupa doar de sport, alţii de învăţământ şi atunci lucrurile ar fi mult mai bine structurate.
S.R.: Cum vezi gimnastica în acest moment?
M.U.: Deocamdată aş zice că ne menţinem pe linia de plutire, eu sper ca pe viitor să fie o ascensiune pentru că la un moment dat am ajuns cu echipa României să obţinem un loc trei la Olimpiadă. Cred că acele rezultate se pot depăşi şi pot apărea din nou sportivi tineri care să urce pe podium şi să reprezinte România cu mare glorie.
Leave a Reply