Una dintre figurile legendare ale sportului arădean, baronul Francisc Neuman. Imediat după încheierea celui De-al Doilea Război Mondial, Francisc Neuman s-a implicat în promovarea sportului arădean, sponsorizând activitatea mai multor grupări.
Performanţe notabile pot fi subliniate în 1947, când ITA Arad devenea prima echipă provincială care câştiga atât titlul cât şi Cupa României în acelaşi sezon. Era epoca în care în acea formaţie strălucea marele Iuliu Petschovsky.
O pasiune mai puţin cunoscută a baronului era canotajul. Proba sa preferată era cea de 8 plus 1, inspirat probabil de celebrele curse de pe Tamisa, între echipajele universităţilor Oxford şi Cambridge.
În acelaşi an 1947, Francisc Neuman a însoţit canotorii clubului Voinţa Arad la Campionatele Naţionale desfăşurate la Orşova. Echipajul de 8 plus 1, cu trei juniori în compunere, a câştigat titlul naţional iar Francisc Neuman le-a acordat acestora un stimulent financiar în valoare de 30 milioane de lei la fiecare, ceea ce însemna echivalentul a aproximativ 5-6 salarii medii, plus un pachet consistent de produse de la fabrica de textile pe care o deţinea.
Referirea respectivă o găsim în lucrarea “O istorie ilustrată a canotajului arădean”, semnată de Viorel Bitang, Tiberiu Ţiganu şi Vasile Păltineanu. Tot în această carte se mai specifică şi modul cum au reuşit canotorii arădeni să “dribleze” stabilizarea din 1947. Pentru a nu risca devalorizarea, sportivii au coborât la Ada-Kaleh, unde au cumpărat ţigări de banii respectivi, pe care apoi, după restaurarea monetară, le-au vândut.










Leave a Reply