Conform anunţului făcut de Federaţia Internaţională de Hochei pe Gheaţă (IIHF), Marea Britanie a refuzat organizarea grupei de calificare pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, din 2014. Marea Britanie este ţara cu cel mai bun punctaj în clasamentul mondial şi a fost prima opţiune. Cum britanicii au refuzat, IIHF s-a adresat Japoniei, care nu a primit nici ea cu mare bucurie această veste. Răspunsul din partea Japoniei s-a lăsat aşteptat câteva zile, niponii dând cu întârziere un răspuns ferm pozitiv. În cazul în care Ţara Soarelui Răsare ar fi refuzat organizarea turneului, România ar fi fost următoarea opţiune.
Dacă turneul va fi în ţara noastră, locaţii potrivite sunt patinoarul Olimpic din Braşov, la Miercurea Ciuc sau în Capitală, la patinoarul “Mihai Flamaropol”. Competiţia va avea loc în perioada 8-11 noiembrie. Echipa câştigătoare a acestei grupe va merge le turneul preolimpic final, în Germania, alături de ţara gazdă, Austria şi Italia.
În celelalte două grupe au fost repartizate: Ungaria, Olanda, Lituania şi o echipă din turul preliminar, la Budapesta; Ucraina, Polonia, Estonia şi Spania, la Kiev.
În turul preliminar vor juca Serbia, Croaţia, Mexic şi Israel pentru un loc. Primele clasate din cele trei grupe se califică pentru turneul final preolimpic, unde deja au fost stabilite grupele, după cum urmează:
Faza finală, cea care oferă practic locurile calificante la Jocurile Olimpice de la Soci, din Rusia, din 2014, va fi formată din trei grupe, după cum urmează: Germania, Austria, Italia şi câştigătoarea grupei României, în Germania; Letonia, Franţa Kazakhstan şi câştigătoarea grupei de la Kiev, la Riga; Danemarca, Belarus, Slovenia şi câştigătoarea grupei de la Budapesta, la Copenhaga.
Turneele finale, de la care fiecare câştigătoare merge mai departe, se desfăşoară în februarie 2013.
Cert este că patinoarul Olimpic din Braşov va găzdui în acest an, în luna decembrie, meciurile Campionatului Mondial U20, grupa valorică IIA. Dar iată programul complet al competiţiilor mondiale în care vor fi implicate echipele noastre naţionale, în sezonul viitor.
Echipa naţională de seniori a României se va deplasa la Kiev, în Ucraina, acolo unde tricolorii vor întâlni Ucraina, Polonia, Olanda, Lituania şi Estonia. Competiţia este programată între 15 şi 21 aprilie 2013, fiind grupa valorică IB. Divizia IA va fi găzduită de Ungaria, la Budapesta.
Echipa naţională sub 20 de ani va juca pe teren propriu, la Braşov, între 15 şi 21 decembrie, anul acesta, în grupa valorică IIA, în compania Japoniei, Lituaniei, Spaniei, Olandei şi Ungariei.
Echipa naţională sub 18 ani a României are programat un Campionat Mondial, grupa valorică IIA, în Estonia, la Talinn, în perioada 31 martie – 6 aprilie 2013. Alte ţări participante sunt: Ungaria, Lituania, Marea Britanie, Croaţia şi Estonia.
Echipa naţională feminină nu are drept de participare, deoarece în Campionatul Naţional nu există un minimum de trei echipe, condiţie obligatorie impusă de forul internaţional, în acest sens.
O altă competiţie foarte important pentru dezvoltarea ulterioară a hocheiului românesc o reprezintă Liga Mol, care a intrat deja într-un proces de expansiune. Două noi ţări, Slovacia şi Serbia, se vor afla la startul competiţiei în toamnă. Deşi Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă s-a adresat comitetului de organizare în ideea de a participa cu un număr de cinci echipe la această competiţie, Progym Gheorghieni şi CSM Dunărea Galaţi nu au fost acceptate. România rămâne astfel cu trei echipe în Liga Mol, adică HSC Miercurea Ciuc, Corona Fenestela Braşov şi Steaua Rangers Bucureşti, cu toate că aici au existat câteva semne de întrebare.
Deocamdată, echipele se antrenează pe uscat, urmărind să îşi formeze loturi puternice, deoarece în luna septembrie va debuta un nou sezon, foarte greu şi foarte lung, în condiţiile în care, în noul format al Ligii Mol numărul de meciuri va creşte. Alături de echipele româneşti, vor mai fi prezente în Liga Mol patru echipe din Ungaria, două din Slovacia şi una din Serbia.
În fine, o informaţie şi pentru copiii îndrăgostiţi de sportul cu crosă şi puc. Micii hocheişti români se pot instrui în acest an într-o tabără de vară specială, la Oswiecim, în Polonia, între 15 şi 21 iulie. Sub conducerea fostului antrenor ciucan, Charles Franzen, SWECap Summer Hockey Camp propune participanţilor antrenamente şi jocuri pe gheaţă, înot, alergare, florball, tehnici de lucru în sala de forţă sau cursuri teoretice şi analize de jocuri, inclusiv pentru portari.
Cursurile vor fi susţinute de instructori cu experienţă din Europa şi America de Nord. În afara lecţiilor, copiii vor avea posibilitatea să viziteze lagărele de concentrare de la Auschwitz şi Birkenau. Tabăra este deschisă copiilor născuţi între 1996 şi 2002.










Leave a Reply