Naţionala de seniori a României îşi continuă la Oradea pregătirile pentru Jocurile Olimpice de la Londra. Tehnicienii Istvan Kovacs şi Ciprian Cîmpianu au adunat la bazin 16 tricolori: Dragoş Stoenescu, Mihai Drăguşin, Cosmin Radu, Tiberiu Negrean, Nicolae Diaconu, Andrei Iosep, Andrei Buşilă, Alex Matei, Mihnea Chioveanu, Dimitri Goanţă, Ramiro Georgescu, Kalman Kadar, Alexandru Ghiban, Alexandru Popoviciu, Andrei Creţu şi Radu Gospodinov.
Poloiştii români au programate în această săptămână câteva antrenamente comune cu reprezentativa Marii Britanii, gazda Jocurilor Olimpice şi formaţie pe care o vor întâlni şi în grupa preliminara a turneului olimpic. Cele două naţionale vor disputa şi un meci amical, programat pentru ziua de joi, 14 iunie.
În perioada 19-22 iunie, Cosmin Radu şi coechipierii săi, vor merge în Ungaria, unde vor disputa două jocuri de pregătire în compania campioanei olimpice. Meciurile se vor juca la Beckescaba (21 iunie) şi la Szolnok (22 iunie). Din data de 23 iunie, lotul va veni la Bucureşti, unde se va pregăti până în ziua de 4 iulie, când este programată plecarea spre Dublin, acolo unde România va participa la un puternic turneu internaţional. În data de 9 iulie poloiştii tricolori revin la Bucureşti, unde se vor pregăti până la plecarea spre Londra, prevăzută pentru data de 25 iunie.










Leave a Reply