1. Sparring dur. Sparring-ul dur produce, indiscutabil, luptători duri, dacă nu altfel, cel puţin prin selecţie naturală – cine nu rezistă, este eliminat. Totuşi, proverbul „ce nu te omoară te întăreşte“ are o contrapondere tra gicomică – „ce nu te omoară te poate schilodi“. Am întâlnit frecvent sportivi care, din zel excesiv, al lor, al antrenorilor sau al ambelor părţi, veneau la meci cu echivalentul câtorva numărători la opt luate recent. Aşa ceva nu poate duce performanţa decât în jos. După o şedinţă de sparring cu contacte dure şi multiple la cap, refacerea este de minim o săptămână. Nu faceţi sparring dur în ultimele 10 zile înainte de meci. În primul rând, „porcul nu se mai îngraşă de ajun“. În al doilea rând, în această perioadă contează mai mult coordonarea şi reacţiile rapide, nu duritatea. Şi, aşa cum spuneam, e o prostie evidentă să vii la meci cu bătaie preţ de încă un meci, sau chiar mai multe, încasată recent…
2. Nu folosiţi în ziua meciului antiinflamatoare nesteroidiene (familia aspirinei), mai ales pe cale generală, pen tru a diminua durerile unei accidentări, decât dacă este neapărat necesar şi cu aviz medical. Aceste substanţe au efect anticoagulant şi există studii care sugerează că pot amplifica sângerările în caz de traume severe. Efectul lor asupra accidentărilor, pe de altă parte, este relativ modest. În situaţia în care o accidentare are efecte drastice asupra performanţei şi zona respectivă este accesibilă infiltraţiilor, este preferabil să apelaţi la un medic pentru a introduce substanţele respective prin injecţie în jurul locului accidentat. În acest fel, efectul terapeutic poate fi maxim la doze mici de antiinflamator şi, în plus, evitaţi alte reacţii adverse.
3. Fiţi atenţi la sinuzite, deoarece sinusurile craniene sunt separate de creier numai prin lame osoase subţiri şi inflamaţiile au „ecou“. Durerile de cap datorate sinuzitelor sunt cunoscute aproape de toată lumea. Nu există date certe, dar e posibil ca inflamaţia şi obstrucţia nazală, având loc în proximitatea creierului şi existând căi limfatice comune cu ale craniului, să fie factori agravanţi ai traumatismelor craniene. Asiguraţi-vă că totul e în regulă vizitând un specialist ORL. Utilizaţi cu mo deraţie soluţii intranazale pentru con gestie înainte de luptă (atenţie la cele care conţin substanţe pe lista dopantelor! pot pozitiva testele antidoping la doze minime!), o bună idee fiind adrenalina diluată 1/10 în ser fiziologic, care nu este doping, nu are efecte de durată lungă şi poate preveni şi sân ge rările nazale la cei sensibili.
4. Aminoacidul arginina are o reputaţie excelentă ca sursă de grupări nitroxid (NO), factor vasodilatator şi
capilarotrofic important, DAR există informaţii care sugerează că, tocmai datorită acestor efecte, amplifică efectul „punch-drunk“ („groggy“ după lovituri la cap). Folosiţi-o cu minim 48 de ore înainte de competiţie. Efectul ei asupra vascularizaţiei, de altfel, nu se instalează imediat. Este stupid să se aştepte în câteva ore beneficii care apar numai în săptămâni sau luni.
5. Evitaţi deshidratarea şi demineralizarea cu orice preţ. Căutaţi să recuperaţi fluidele pierdute datorită nevoii de a face categoria cu soluţii care aduc şi aport de săruri, nu numai de apă. Din fericire, la subiecţii sănătoşi recuperarea deshidratării poate fi destul de rapidă, dar tot vă sunt necesare 2-3 ore pentru a pune lucrurile în ordine, chiar şi după o pierdere de apă şi sare moderată. Deshidratarea este principalul factor favorizant al hemoragiilor intracraniene post-traumatice.
6. Supraantrenamentul şi mascarea lui prin stimulente sunt considera te de unii specialişti drept generatorul cel mai mare de accidente în toate sporturile de performanţă. Vom relua în alt articol semnele de supraantrenament. Încercaţi să vă impuneţi să nu ascultaţi de mesajele prea zeloase ale propriului psihic că un ultim mare efort va aduce nu se ştie ce beneficii. Când aţi ajuns la etapa în care v-aţi antrenat intens şi vă doriţi „încă un pic“ este de fapt semnul că trebuie să vă opriţi, tocmai pentru că acest „încă un pic“ să fie livrat în competiţie. Mascarea cu stimulente (steroizi anabolizanţi, corticosteroizi, efedrină, alte simpatomime-tice) a oboselii ascunde o capcană pe ricu loasă: aceste substanţe cresc pragul la durere, încât organismul nu mai pri meşte semnale corecte despre ce nu e în regulă şi vă puteţi expune la accidentări exponenţial mai grave, ignorând pericolul situaţiei.
7. În general, sportivii experimentaţi dedică ultimele zile dinaintea meciului unor antrenamente uşoare („tapering“ e un concept uşor de căutat şi găsit pe internet…) şi relaxării psihice active. Dacă nu sunteţi în stare să aveţi o atitudine relaxată, e bine să o căutaţi întâi pe aceea. „Fuga înainte“ (antrenamente febrile pentru a scăpa de starea de încordare) este un sfetnic rău şi nu aduce decât oboseală excesivă. Dacă altceva nu merge ca să scăpaţi de stress, evadaţi pur şi simplu. Mergeţi în natură, într-o vizită la prieteni, ocupaţi-vă de un hobby, decuplaţi-vă de orice formă de gândire care vă pune prea tare în priză. Invers, dacă vă simţiţi „bleg“, nu insistaţi. Pe calea bunului simţ şi experimentului ştim că e rarissim ca şi cel mai calm luptător să nu intre în „adrenaline rush“ în câteva minute înaintea evenimentului.
8. Rolul sparring-ului lejer. Umblă tot felul de sfaturi „kamikaze“ despre cum, de exemplu, „întărim cvadricepşii contra loviturilor la coapsă“. Este cu neputinţă ca un muşchi să reziste impactului unui os. Încercările „dramatice“ duc numai la accidentări ascunse, care pregătesc terenul accidentărilor mari. În realitate, traumatismele mici re petate (însemnând, pentru cazul descris: impact al tibiei protejată de pa ratibie cât să înroşească superficial zona) duc la eliberarea de substanţe din celulele musculare şi terminaţiile nervoase lezate care au efecte benefice pentru că sunt „semnale“ către organism să accelereze vindecarea, să elibereze factori care ridică natural pragul la durere, să optimizeze reacţiile vasculare în zonă. Depăşirea acestui prag nu duce la efecte mai bune, dimpotrivă. Puteţi aprecia unde se află pragul propriu numai prin experienţă. Cât de bine rezistă partenerul la sală sau tipul tare pe care şi antrenorul vi-l dă de exemplu nu este treaba voastră.
9. Ruşinea de a spune „nu“ trebuie să NU existe. Chiar şi în finala unei gale cu zeci sau sute de mii de euro premii, e bine să nu regretaţi sănătatea, ci banii. Perseverenţa eroică are un finish, după care începe perseverenţa stupidă şi nimeni nu poate consola pe campionul devenit invalid din erou. Sunt arhicunoscute numeroase exemple de campioni care au trebuit să suporte „puneri pe bară“ greu de răbdat pentru că nici ei, nici antrenorii nu au ştiut să spună „stop“. Abandonul nu este o ruşine când nu-l produce laşitatea – caz de altfel rar. Ce va spune publicul trebuie să fie neinteresant atunci când bunul simţ vorbeşte. Din nefericire, şi ultimul şi penultimul deces din sporturi de luptă de care am cunoştinţă se datorează (şi) perseverenţei de a continua după prima numărătoare…
Leave a Reply