S.R.: Domnule Puiu Gaspar, am promis cititorilor revistei Sport Revolution că vom aborda problema schiului alpin, disciplină care, la nivel de performanţă, cam suferă de ani buni…
P.G.: Este un paradox! Schiul alpin are cel mai mare număr de practicanţi, pârtiile de pe Valea Prahovei sunt supraaglomerate, iar în week-end-urile din perioada iernii, coloane întregi de maşini străbat sute de kilometri cu schiuri de toate mărimile pe portbagaj, semn că acest sport se practică în familie, la foarte mulţi români. Din păcate însă nu se face saltul de la zona de distracţie, de sport de plăcere, la cea de performanţă. Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, la schi alpin sunt înregistraţi cei mai mulţi antrenori.
S.R.: Şi cu toate acestea, nu avem copii în grupele de performanţă…
P.G.: La nivel de copii, lucrurile nu stau foarte rău, căci sunt mulţi părinţi care îşi permit să asigure copiilor un echipament costisitor, faţă de alte sporturi, să le plătească chiar şi deplasări în străinătate pentru pregătire şi concursuri, dar toate acestea nasc însă mari probleme pentru mai târziu.
S.R.: În ce sens nasc probleme?
P.G.: Păi, în primul rând vin de la părinţi, care plătesc şi au impresia că au dreptul şi cunoştinţele necesare implicării în programul de pregătire. Ba chiar mulţi dintre ei îşi însoţesc odraslele peste hotare, în cantonamente, ceea ce face ca centrul de comandă, care trebuie să fie unic şi să fie deţinut de antrenor, să se dizolve. Iar antrenorii nu se pot impune, căci nu vor să supere părinţii, care plătesc. E un cerc vicios. Şi tocmai pentru că există o piaţă, adică o cerere pentru cursuri de schi şi pentru tabere de schi şi o ofertă, venită din partea antrenorilor, în acest sens, activitatea a alunecat pe o pantă greşită. Antrenorii de schi alpin preferă să facă pe monitorii, pe instructorii de schi, pentru că este foarte bănos. Şi nici nu ai obiective de preformanţă de îndeplinit…
S.R.: Toate acestea duc, practic, la eliminarea selecţiei, pentru că, din ce spuneţi, antrenorii nu refuză un copil fără calităţi fizice, fără perspective, pentru că părinţii săi plătesc pentru ca el să facă schi de amuzament.
P.G.: De amuzament, pentru întărirea organismului, pentru sănătate, dar numai pentru marea performanţă nu. Şi dacă totuşi răsare vreun talent la vârste mici, nu ne putem baza că va continua să facă sport de performanţă şi ca junior şi, mai apoi, ca senior. Şi asta pentru că la schi alpin vin copii cu o situaţie financiară bună în familie. Iar familiile din care provin, agrează sportul, şi, cum spuneam, subvenţionează pregătirea copiilor, dar, de la o vârstă, pun accent pe pregătirea şcolară, lăsând schiul doar pentru vacanţe. Or, marea performanţă cere dăruire totală! Să nu înţelegeţi însă că nu ne preocupă şi şcoala. Noi, federaţia, chiar ajutăm sportivii de la lot să-şi definitiveze studiile, dar marea performanţă cere sacrificii mari, cere renunţarea la timpul liber, dar copiii proveniţi din familii înstărite, adică cei care practică schiul alpin, nu prea sunt dispuşi la asemenea eforturi.
S.R.: Cu alte cuvinte, tocmai caracterul „aristocrat“, ca să-i spunem aşa, al schiului alpin face ca accesul la performaţă să fie limitat.
P.G.: Avem exemplul schiului fond, sau al biatlonului, sporturi care, cel puţin la noi în ţară, nu se practică doar ca amuzament. Aici sunt copii proveniţi şi din familii mai puţin înstărite, iar pentru ei sportul este o rampă de lansare, un drum în viaţă. De aici şi motivaţia pentru a face performanţă. Din păcate, încă aşa stau lucrurile iar noi, iar pentru a schimba ceva, va trebui să încercăm printr-un program special, de genul celui aplicat la sărituri cu schiurile, unde am selectat o grupă de copii pentru pregătirea cărora am găsit finanţare, în cadrul parteneriatului cu OMV, şi pe care mizăm în formarea unui lot de săritori cu care să ne înscriem şi noi în circuitul mondial al marilor trambuline. Cred că ceva similar va trebui să încercăm şi cu schiul alpin, căci este singura variantă pe termen scurt şi mediu prin care putem spera să avem şi noi reprezentanţi în manşele finale ale marilor concursuri. Trebuie să ne construim un laborator, dacă pot să-i spun aşa, în care, experimental, să încercăm formarea unui lot de performanţă.
S.R.: Nu pot să nu vă întreb, în altă ordine de idei, cum staţi cu pregătirile pentru FOTE 2013?
P.G.: Lucrurile sunt în grafic. Săptămâna trecută am primit aviz favorabil de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru proiectul construirii trambulinei K90, de la Râşnov. Această a patra trambulină a Complexului de pe Valea Cărbunării va putea găzdui competiţii de nivel internaţional. Astfel, România, va apărea pe harta concursurilor majore de sărituri de la trambulină, ceea ce, fără îndoială, va atrage către marea performanţă şi alţi copii, care vor avea modele, dar şi baze moderne pentru practicarea sportului îndrăgit.
Leave a Reply