„Surâsul vine de la picioare”, spune un vechi proverb chinezesc. Știți de ce? Peste 70.000 de terminaţii nervoase situate în tălpile noastre, adică 93% din totalul aflat la suprafaţa pielii, sunt strâns legate de organele corpului. Astfel capătă sens proverbul chinezesc, iar masajul pe care îl facem cu mâinile noastre duc la împlinirea și vindecarea corpului.
Picioarele pot fi considerate adevărate oglinzi ale corpului omenesc. Puse una lângă alta reflectă corpul omenesc în întregime, aşa cum este el dispus anatomic.
Extrem de sensibile şi uneori dureroase la palpare, picioarele sunt în stare să-ţi “spună” clar şi rapid care este organul aflat în suferinţă. Ele îţi “vorbesc” despre neregulile din organismul tău. Uneori durerea este extrem de vie, iar intensitatea este direct proporţională cu gravitatea sau vechimea afecţiunii organului respectiv. Durerea resimţită în punctele reflexe se explică prin acumularea de toxine în organism, care se aglomerează sub forma unor depozite de cristale, cauzând blocaje ale circulaţiei sanguine, dar şi energetice. Ce-i de făcut?
Principalul scop al reflexoterapiei constă în eliminarea toxinelor şi în stimularea funcţiilor întregului organism. Talpa piciorului – una dintre zonele în care se află cele mai multe puncte reflexe – este de fapt o hartă a întregului corp. Creierul, ochii, urechile, glanda tiroidă, plămânii, ficatul, stomacul, pancreasul, duodenul, rinichii, vezica urinară, colonul, ovarele – toate au câte un punct reflex corespondent în talpă. Reflexoterapeuții masează aceste puncte şi astfel previn sau, după caz, tratează diversele afecţiuni ale acestor organe. Este important de ştiut că reflexoterapia tratează şi cauzele bolilor, astfel încât acestea au mici şanse să recidiveze.
Mare grijă la contraindicaţii!
Există câteva cazuri în care nu ne este permis să apelăm la reflexoterapie. Femeile însărcinate, persoanele cu hemoragii, cele care au răni la talpa piciorului sau au varice deschise nu pot beneficia de aceasta terapie. Specialiştii recomandă ca, pe toată durata tratamentului, să renunţăm la vicii: cafea, tutun şi alcool. De asemenea, terapia dă rezultate mai rapide dacă o combinăm cu un regim alimentar sănătos.
Afecţiuni tratate prin reflexoterapie
Migrene, stres, insomnie, depresie, reumatism, artrite, pietre la rinichi, impotenţă, frigiditate, gastrite, ulcer, hemorozi, sindrom diareic sau constipaţie, balonări, enterocolite cronice, anemii, hipo şi hipertensiune, acnee, astm, bronşite, rinite, sinuzite, litiaza biliară, probleme tiroidiene, reglarea menstruaţiei, tulburări ale menopauzei, cistite, osteoporoza, obezitate, diabet
FOTO: masajkinetoterapie.ro
*Material preluat din numărul 39 al revistei Sport Revolution.










Leave a Reply