În perioada 5-9 aprilie, la Bucureşti, în Sala Polivalentă, s-a desfăşurat Campionatul European de Sambo pentru Juniori şi Tineret (masculin şi feminin), primul campionat de acest gen organizat în România, la care au participat 400 de sportivi din 21 de ţări. Competiţia a fost organizată de Federaţia Română de Sambo şi Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret.
Pentru România au strălucit Mădălina Pantea şi Daniel Natea, care s-au clasat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, aducând României două medalii de aur. Mădălina Pantea a învins-o la categoria juniori, 70 de kilograme, pe luptătoarea din Belarus, Viktoria Krotava cu scorul de 2-0. Daniel Natea, după o luptă extrem de spectaculoasă, l-a învins la categoria tineret, +100 de kilograme, pe luptătorul din Georgia, Kokauri Ushangi.
Evoluţii remarcabile au avut şi Gabriela Tascu şi Andreea Florian, care au obţinut câte o medalie de argint la categoriile tineret 52 de kilograme şi juniori 60 de kilograme. De asemenea, alţi trei sportivi români au obţinut trei medalii de bronz şi cinci locuri V.
În total, palmaresul României la acest Campionat European de Sambo pentru Juniori şi Tineret a fost de şapte medalii, dintre care două de aur, două de argint şi trei de bronz.
De menţionat că la această competiţie au fost prezente nume de seamă ale sportului românesc, dar şi ale sportului mondial. Doina Melinte, preşedintele ANST şi Cristian Ştefan Săndulache, secretarul general al ANST, au luat parte la deschiderea Campionatului European de Sambo pentru Juniori şi Tineret de la Bucureşti.
Şi cum Rusia este patria mamă a Sambo-ului, nu puteau lipsi de la competiţie înalţii oficiali ruşi, printre care preşedintele Federaţiei Europene de Sambo, Sergei Eliseev sau Excelenţa Sa, Oleg Sergheevici Malghinov, ambasadorul Rusiei la Bucureşti.
Se cuvine să felicităm Federaţia Română de Sambo, reprezentată prin preşedintele Viorel Gâscă, pentru organizarea acestei competiţii de Sambo în România, însă nu trebuie să-i uităm nici pe sportivii români care ne-au reprezentat în acest concurs, fie că au obţinut sau nu medalii. Ei sunt cei care merită cu prisosinţă felicitări pentru că ce au făcut pentru imaginea României.










Leave a Reply