Oraşul de pe Bârzava ne-a demonstrat încă o dată că iubeşte sportul şi are sportivi de mare valoare, formaţi de la o vârstă fragedă. Campionatele Naţionale de Lupte Libere şi Lupte Feminine pentru juniori s-au desfăşurat la mijlocul lunii mai, la Reşiţa. Ediţia 2011 a reunit pentru două zile, aproape 250 de luptători, cei mai buni din România, cu dorinţa de a ieşi în evidenţă atât pentru Campionatele Europene de la Zrenjanin, din Serbia, cât şi pentru Campionatele Mondiale de juniori din vara aceasta de la Bucureşti. Reşiţenii au fost reprezentaţi la întrecerea naţională de 15 luptători, printre care Alina Vuc, Nicoleta Ciuhurezu, Olivia Neagu, Raluca Chircu, Sebastian Uţă, Laurenţiu Chircu, Vlad Caraş şi Adam Babaioana.
În prima zi a competiţiei au avut loc meciuri la zece categorii de greutate, câte cinci la feminin şi cinci la masculin. La fete au fost medaliate cu aur: Mădălina Lingurar, de la CA Roman (categoria 44 kg), Nicoleta Ciuhurezu, de la CSM Reşiţa (categoria 51 kg), Anca Petra, de la Clubul Atletic Roman, la categoria 59 kg, categorie la care Maria Iancu, de la CSS Jimbolia, a ocupat locul al treilea. La 67 kg, s-a impus Laura Gavriliuc, de la CSS Petroşani, iar la categoria 72 kg – Roxana Andrei, de la LPS Botoşani. La masculin, au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere: Dumitru Spiridon (CSM Călăraşi) – categoria 50 kg; Eugen Jaruc (CS Universitatea Craiova) – categoria 60 kg; Sebastian Uţă (CSM Reşiţa) – 74 kg; Adam Babaioana (CSM Reşiţa) – categoria 96 kg; Sandor Molnar (CSS Odorhei) – categoria 120 kg. Dintre sportivii participanţi din Banat au mai obţinut medalii: Laurenţiu Chircu (CSM Reşiţa) – argint la 60 kg; Cornel Munteanu (CSS Lugoj) – argint la 96 kg; Adrian Chinezoni (CSS 1 Timişoara) – argint la 120 kg.
Confruntările au continuat a doua zi, noi medalii aşteptând să fie câştigate. La acest campionat, reşiţenii şi-au îmbogăţit palmaresul cu şase medalii de aur şi una de argint. „Noi am mizat pe şase-opt medalii cât mai strălucitoare. Obiectivul a fost îndeplinit şi acum ne concentrăm pentru Europenele din Serbia”, ne-a împărtăşit antrenorul coordonator al Secţiei de Lupte a CSŞ-CSMR, profesor Adrian Dacica. În ultima reuniune a competiţiei, Alina Vuc, la categoria 48 kg şi Olivia Neagu, la 55 kg, au cucerit titlul naţional. Tot pe cea mai înaltă treaptă a podiumului a urcat şi Vlad Caraş, la categoria 84 kg, toţi cei trei luptători fiind de la Clubul Sportiv Municipal Reşiţa. „Rezultatele foarte bune sunt rodul strategiei bine definite, pe care am promovat-o. Apreciez în mod deosebit munca depusă de sportivi şi de colectivul tehnic”, avea să declare Rusalin Fîc, directorul general al C.S.M. Reşiţa. Alte medalii de aur au fost cucerite de: Beatrice Oancea (Rapid Bucureşti), la categoria 63 kg, Marin Filip, de la CSS Târgovişte – categoria 55 kg, Mihai Sava – CSS Târgovişte, la categoria 66 kg. Dintre sportivii din vestul ţării au mai urcat pe podium David Dobre, de la CSS Jimbolia, categoria 55 kg, Radu Lazăr (CSS 1 Timişoara) – categoria 66 kg şi Ion Pîslaru (CSS Lugoj) – categoria 84 kg, toţi medaliaţi cu bronz.
Campionatul Naţional Individual de Lupte pentru juniori a fost organizat de Federaţia Română de Lupte, Asociaţia Judeţeană de Lupte Caraş-Severin, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin, Academia Olimpică Română, filiala Caraş-Severin, Clubul Sportiv Municipal şi Clubul Sportiv Şcolar Reşiţa, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al Primăriei Reşiţa. Premierele au fost oficiate de Doru Dinu Glăvan, director al Academiei Olimpice Române, filiala Caraş-Severin, Vasile Puşcaşu, secretarul general al Federaţiei Române de Lupte, Liliana Dacica, director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin, Ioan Stan, directorul Clubului Sportiv Şcolar Reşiţa, Rusalin Fâc, directorul Clubului Sportiv Municipal Reşiţa.










Leave a Reply