Mondialele de biatlon, rezervate seniorilor, găzduite a patra oară de staţiunea germană Ruhpolding, au încheiat, practic, seria marilor competiţii internaţionale ale sezonului. Unde, din păcate, sportivii noştri au avut o comportare sub aşteptări, confirmată şi de secretarul general Puiu Gaşpar, prezent la eveniment.
A fost cea mai mare competiţie organizată vreodată în privinţa numărului de participanţi. Dintre reprezentanţii României merită remarcaţi componenţii ştafetei mixte, cu un junior II în componenţă, Laurenţiu Vamanu, alături de Eva Tofalvi, Luminiţa Pişcoran şi Ştefan Gavrilă, clasaţi pe 19, din 27 de participante. Cel din urmă a reuşit să se califice pentru proba de urmărire. La acest capitol o includem şi pe Reka Ferencz, poziţia 31, la individual 15 kilometri, pentru care a primit puncte în Cupa Mondială. Tensiunea competiţiei şi calitatea precară a zăpezii au influenţat în bună măsură rezultatele înregistrate. La acestea s-au adăugat schimbările bruşte ale vremii – soare, ploaie, lapoviţă, ninsoare –, ce au dus la îmbolnăvirea concurenţilor, printre ei aflându-se şi românii. Au punctat 39 de naţiuni la feminin şi 41 la masculin, podiumul fiind ocupat de trio-ul Franţa – Germania – Norvegia, respectiv Franţa – Norvegia – Germania.
La competiţia similară a juniorilor, desfăşurată în ţara celor 1.000 de lacuri, la Kontiolahti, băieţii s-au dovedit mai bine pregătiţi decât fetele. Marius Ungureanu a ocupat locul 9 la individual 12,5 kilometri şi 12 cu ştafeta, împreună cu Laurenţiu Vamanu şi Gheorghe Pop. La rândul său, Pop a sosit pe 12 la sprint 7,5 kilometri. Ştafeta fetelor compusă din Diana Salman, Irina Potângă şi Orsolya Tofalvi, nepoata Evei, a fost a 11-a.
Două clasări pe podiumul continental
Trecând la schi, menţionăm de la bun început rezultatele înregistrate de sportivii români la întrecerile continentale ale categoriei de vârstă U18, desfăşurate la St. Ulrich (Austria). Daniel Pripici a câştigat medalia de argint a probei de 10 kilometri liber, după ce a sosit la 14 secunde de cehul Peter Knop. În proba similară a fetelor, Timea Sara a venit pe 4. În primii zece s-au mai clasat Peter Sara, pe 7, la 10 kilometri liber, iar sora sa, Erzsebet, a ocupat poziţia 9. În altă locaţie, Pokliuka (Slovenia), a avut loc Cupa Europei, în care Paul Pepene a luat argintul probei de 15 kilometri liber, după care Monika Gyorgy a fost a cincea la 10 kilometri.
Competiţia rezervată juniorilor şi seniorilor a adus la Brezno Osrble (Cehia) elita schiului fond de pe continentul nostru. În dispută cu concurenţi mai bine pregătiţi, Reka Ferencz a făcut o bună repetiţie înaintea campionatelor lumii, încheind pe 11 la individual 15 kilometri. Diana Salamar a venit pe 21 în aceeaşi probă, iar Marian Dănilă pe 35, la individual 20 kilometri.
Sportivi şi sportive reprezentând 40 de ţări şi-au dat întâlnire la Mondialele de schi fond U23 la Elzurum, în Turcia, competiţie dominată de tinerii schiori din Rusia, secondaţi de cei din Slovenia şi Suedia. Petrică Hogiu a reuşit cea mai bună clasare, 25 la sprint, după care a sosit pe 33 la schiatlon. Au mai evoluat Timea Sara şi Daniel Pripici, acesta fiind la prima participare de un asemenea nivel. După cum ne-a declarat în exclusivitate antrenorul Dan Borca, Pripici, care mai are trei ani de juniorat, poate fi una dintre surprizele delegaţiei ţării noastre la ediţia de anul viitor a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), ce va fi organizat de federaţia de specialitate din România cu sprijinul COSR, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, ANST şi al oficialităţilor din localităţile de pe Valea Prahovei.










Leave a Reply