Naţionala României a câştigat pentru a doua oară consecutiv turneul IRB Nations Cup, competiţie desfăşurată la Bucureşti în perioada 8-16 iunie. “Stejarii” s-au impus duminică în faţa naţionalei Italiei, scor 26-13, bifând astfel a treia victorie din tot atâtea posibile în cadrul turneului.
Italia a intrat în avantaj în minutul 19, graţie loviturii de pedeapsă a lui James Ambrosini. După doar 4 minute, Fercu a reuşit un eseu, iar Vlaicu a transformat, ducând-o pe România în avantaj, 7-3. Acelaşi Vlaicu a transformat o penalitate în minutul 26, iar tricolorii se distanţau la 10-3. Italienii au replicat imediat şi au egalat printr-un eseu şi o transformare. Ambrosini a punctat în minutul 31 printr-o penalitate, iar Italia revenea în avantaj, 13-10. Vlaicu a restabilit egalitatea înainte de pauză, graţie unei alte lovituri de pedeapsă. În aceeaşi manieră, stelistul a readus avantajul pentru România în minutul 54, 16-13 şi mai apoi a punctat pentru 19-13 în minutul 71. Pe finalul partidei, Fercu a înscris al doilea eseu pentru “Stejari”, iar Vlaicu a închis tabela la 26-13.
Ediţia din 2013 a fost cea de-a opta a turneului IRB Nations Cup şi cea de-a şaptea desfăşurată în România (prima ediţie s-a jucat în Portugalia). “Stejarii” reuşesc să cucerească pentru a doua oară la rând trofeul, după ce anul trecut au învins-o tot pe Italia în meciul final.
FOTO: media.tvrinfo.ro










Leave a Reply