Judoka română Larisa Florian a obținut medalia de bronz în limitele categoriei 52 kg la Campionatul Mondial de judo rezervat juniorilor.
Românca a trecut în primele tururi de Daniela Raia (Italia) și Julia Rosso (Franța), apoi a fost învinsă de Karolina Pienkowska (Polonia). Intrată în recalificări, Florian a câștigat lupta cu japoneza Ai Shishime, iar în meciul pentru bronz s-a impus prin ippon în fața Shirei Hayat.
Aceasta este a treia medalie pe care România a obținut-o până acum la Campionatul Mondial de juniori. Primele două au fost aduse de Andreea Ștefănescu și Alexandra Pop, ambele de argint.
FOTO: adevarul.ro










Leave a Reply