Naţionala feminină de handbal și-a testat puterile în ritmul competiţiei pe care o va aborda în Franţa, programând trei jocuri în trei zile. Adversara pe care au avut-o, Coreea de Sud, este deja calificată la Jocurile Olimpice de la Londra.
Dacă vineri au obţinut o victorie la limită, cu 29-28, România a avut parte de o înfrângere în ziua următoare, coreencele câștigând cu 30-26. În ultima partidă, tricolorele au avut şi cea mai bună evoluţie din cele trei zile, fetele noastre câștigând cu 25-22, rezultat care le ţine moralul sus înaintea partidelor cu Franţa, Muntenegru şi Japonia.
Naţionala feminină va pleca în Franţa miercuri, urmând ca primul meci să-l susţină vineri, în compania ţării-gazdă, de la ora 20:00. La JO se califică două din cele patru naţionale participante.









Leave a Reply