Naţionala masculină de baschet a României a obţinut prima victorie din campania de calificare pentru Campionatul European (Eurobasket) din 2015. Elevii lui Marcel Ţenter s-au impus cu 77 la 74 pe terenul Bulgariei. Astfel, antrenorul clujean ajunge la primul succes pe banca tehnică a naţionalei.
Româniii au început bine meciul, iar la sfârşitul primului sfert conduceau la 1 punct, 20-19. Cea de-a doua repriză s-a dovedit a fi una excelentă pentru Andrei Mandache şi compania, iar tricolorii au intrat la pauză cu un avans de 20 de puncte, 44-24. Bulgarii au redus din diferenţă, iar la finalul celui de-al treilea sfert erau conduşi cu doar 9 puncte, 51-60. Deşi cele două echipe s-au aflat la egalitate, 69-69, cu doar 2 minute şi 46 de secunde până la final, naţionala României a reuşit să-ţi adjudece victoria cu 77-74.
Andrei Mandache a fost principalul marcator al tricolorilor, cu 23 de puncte. Jucătorul lui Gaz Metan a reuşit să înscrie toate cele 5 aruncări de 3 puncte. Mihai Silvăşan a marcat 21 de puncte şi a efectuat 8 recuperări.
Momentan, România se află pe locul 2 în Grupa A din prima rundă de calificare pentru Eurobasket 2015, cu 4 puncte (1 victorie, 2 înfrângeri). Pe prima poziţie se află Bulgaria, cu 5 puncte (2 victorii, 1 înfrângere), iar ultimul loc este ocupat de Islanda, cu 3 puncte (1 victorie, 1 înfrângere) Tricolorii vor juca pe 16 august ultimul meci din grupă, contra Islandei.
FOTO: fibaeurope.com










Leave a Reply