România a câştigat şi cel de-al treilea meci din confruntarea cu Danemarca, din Grupa I Euro-Africană şi s-a calificat în turul al doilea unde va juca împotriva Olandei pe 5-7 aprilie la Craiova sau Bucureşti. După ce ieri românii câştigaseră ambele meciuri de simplu, astăzi dublul format din Horia Tecău şi Florin Mergea nu a lăsat niciun set perechii daneze Thomas Kromann/Frederik Nielsen, scorul final fiind 7-6, 6-2, 6-4. Mâine se vor juca ultimele două meciuri ale întâlnirii România – Danemarca, acestea contând doar pentru palmares. Astfel, de la ora 13.00 Adrian Ungur (103 ATP) va juca împotriva lui Frederik Nielsen (482 ATP), apoi Marius Copil (151 ATP) va întâlni, în ultimul meci, pe Martin Pedersen (344 ATP).










Leave a Reply