Penultima partidă din Cupa Davis a consfiinţit victoria României impotriva Ucrainei cu scorul de 3-1. Victor Hănescu l-a învins în trei seturi pe Serghei Stahovski, 6-4, 6-2, 7-5 şi a adus punctul câştigător pentru români.
Deşi pentru ultima zi a competiţiei mai era programată încă o partidă, meciul dintre Marius Copil împotriva lui Ivan Sergheiev nu s-a mai jucat din cauza ploii care s-a abătut asupra Bucureştiului. Căpitanii celor două formaţii au decis ca acest meci să nu se mai reia, ţinând cont şi de faptul că, în cazul unei eventuale victorii, Ucraina nu mai putea depăşi România.
În urma acestei victorii, tricolorii vor juca în septembrie în barajul pentru promovarea în Grupa Mondială.










Leave a Reply