Pentru a 36-a oară, România a încheiat pe primul loc în clasamentul pe puncte al Balcaniadei de atletism, desfășurată la arena din Pitești care poartă numele lui Nicolae Dobrin. Ierarhiile au fost aceleași, atât la masculin, cât și la feminin. Printre atleții care au fost premiați pentru cele mai bune rezultate conform tabelei internaționale de punctaj s-au aflat și câțiva români.
La general, diferența a fost de peste 60 de puncte, 267, România, 205, Turcia, Grecia contabilizând 163,5. Succes clar și în competiția feminină, România, 138, Grecia, 89, Turcia, 86. Întreceri echilibrate la masculin, la finele cărora România a adunat 129 puncte, Turcia, 119 și Croația, 84.
Premiile pentru cele mai bune performanțe, în valoare de 4800 euro, le-au încasat Andrei Gag, 1178 puncte, pentru 20,96, record național la greutate (vechiul record era al lui Gheorghe Gușet, 20,84, de la 7 august 1999, Poiana Brașov) și Silvia Danekova-Bulgaria, 1160, 9:33,41, la 3000 metri obstacole. Au mai fost premiați Florentina Marincu, 1128 puncte, 6,65 metri la lungime, Bianca Răzor, 1116, 52,26, la 400 metri, ștafeta 4×400 metri feminin, compusă din Sanda Belgyan, Florina Pierdevară, Anamaria Ioniță, Bianca Răzor, 1112, 3:33,67.
Foto: http://observator.ro










Leave a Reply