Cu trei victorii din tot atâtea posibile, România a obţinut deja calificarea în optimile de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin, care se desfăşoară în Macedonia, şi pare o candidată serioasă la un loc în semifinale.
În primele două partide din Grupa C, România U18 a câştigat foarte clar, 34-20 cu Argentina şi 42-22 cu Uzbekistan. Al treilea meci părea a fi primul meci mai dificil, împotriva echipei ţării-gazdă, dar româncele s-au impus fără mari probleme cu scorul de 37-23. Greul pentru echipa noastră va veni în următoarele meciuri, urmând să înfrunte echipele Germaniei (sâmbătă, 25 iulie, ora 16:00) şi Danemarcei (duminică, 26 iulie, ora 20:30). Prin cele trei victorii, tricolorele şi-au asigurat cel puţin locul 3 în Grupa C, iar miza următoarelor partide este o clasare cât mai bună la sfârşitul primei faze, pentru a avea adversari mai accesibili în fazele următoare.
Foto: www.e-stireazilei.ro










Leave a Reply