Echipa Bucharest UPB va participa, pentru al doilea an consecutiv, la FIBA 3×3 World Tour Final, ultimul act al circuitului mondial organizat de către Federaţia Internaţională de Baschet. Competiţia va avea loc în perioada 4-5 octombrie, la Istanbul.
Formaţia care reprezintă singurul campionat de baschet 3×3 din România, Sport Arena Streetball, este singura dintre participantele din acest an care revine în marea finală mondială, după ce în 2012 a ocupat locul 6 în turneul disputat la Miami.
Doi dintre jucătorii care au reprezentat atunci România vor fi prezenţi şi la Istanbul, este vorba despre Cătălin Vlaicu, cel mai bine clasat jucător roman în FIBA 3×3 World Rankings, locul cinci, şi Angel Santana, unul dintre cei mai reprezentativi jucători din circuitul mondial, în prezent pe locul 20 mondial.
Alături de cei doi, din echipa Bucharest UPB mai fac parte Cătălin Bordei, MVP-ul sezonul 2013 la Sport Arena Streetball, un jucător cu un salt spectaculos în clasamentul mondial, acolo unde în prezent ocupa poziţia a şaptea, şi Alin Spahiu, campion în acest an la Masterul Sport Arena Streetball, alături de Bordei şi Vlaicu.
Echipa Bucharest UPB este cap de serie numărul 1 şi va juca în faza grupelor cu Nagoya (Japonia), Jakarta (Indonezia) şi Caddebostan (Turcia). Romanii deschid balul la Istanbul, vineri, de la ora 14.20, împotriva reprezentantei ţării gazda.
Cei patru jucători români şi-au câştigat dreptul de a participa la marea finală mondială după ce s-au clasat pe locul al doilea în Mastersul FIBA 3×3 World Tour de la Praga, unde au pierdut în ultimul act în faţa sârbilor din Novi Sad, campionii mondiali din 2012.
La Istanbul se vor lupta pentru premiile puse în joc, în valoare totală de 20.000 dolari, cele mai bune zece echipe din lume, clasate pe primele două locuri în cele cinci Mastersuri din 2013: Tokyo, San Juan, Praga, Lausanne şi Rio de Janeiro, alături de două wild-card-uri, acordate de FIBA gazdelor din Istanbul.
De asemenea, doi dintre cei mai buni dunkeri din Europa, Dimitri “Smoove” Krivenko (Ucraina) şi Rafal “Lipek” Lipinski (Polonia), vor fi starurile concursului de slam dunk care va avea loc sâmbătă, 5 octombrie.
FOTO: Sport Arena Streetball










Leave a Reply