În semn de prețuire pentru munca și performanțele obținute de Mircea Lucescu pe banca tehnică a lui Șahtior Donețk, gruparea ucraineană a tipărit timbre cu figura celebrului antrenor român, dar și cu figurile unor fotbaliști de renume ai campioanei Ucrainei, printre care și Răzvan Raț.
Timbrele scoase pe piață au avut un succes nebun, sute de fani fiind interesați să le achiziționeze. De menționat este că suporterii minerilor au posibilitatea de a plăti 10 litri de carburant de la benzinăriile care sponsorizează pe Șahtior cu un timbru.
“Ne-am dat seama că dacă le oferim fanilor doar suveniruri în magazinul clubului este un gest mult prea banal. De aceea am venit cu o ofertă unică: am editat aceste timbre, iar suporterii pot avea şi o utilitate practică în urma achiziţionării acestora, nu doar una sentimentală. Timbrele pot fi preschimbate în combustibil, dar sincer, mă îndoiesc că cineva ar vrea să se despartă de ele”, a declarat președintele companiei petroliere care sponsorizează Șahtior Donețk, potrivit Prosport.









Leave a Reply