Am aşteptat cu nerăbdare evoluṭia echipelor noastre de volei în Cupele Europene. După ce săptămâna trecută s-au disputat meciurile din tur, atât în Cupa Challenge, cât şi în Challenge Round, zilele trecute au avut loc retururile. Primul meci stabilit a fost cel dintre CVM Tomis Constanţa şi Nea Salamina Famagusta, dar acesta nu s-a mai disputat marţi seara, cum era programat, din cauza condiţiilor meteo. Famagusta a sosit la Bucureşti, însă nu s-a mai putut deplasa la Constanţa, drumurile fiind închise. În aceste condiţii, Confederaţia Europeană de Volei, cu acceptul formaţiei cipriote, a decis ca CVM Tomis să fie desemnată echipa calificată mai departe, fără disputarea celui de-al doilea meci. Aşadar, formaţia de pe litoral a trecut de gruparea cipriotă într-o singură manşă, după ce în Cipru, Tomis s-a impus cu 3-0. În sferturile întrecerii, Tomis Constanṭa va întâlni echipa Maccabi Tel Aviv.
Echipa feminină, C.S.U. Târgu Mureş a pierdut returul pe teren propriu în faṭa turcoaicelor de la Iller Bankasi Ankara. Acestea s-au impus miercuri, 8 februarie, cu acelaşi scor ca în Turcia, 3-0 (23-25; 21-25; 21-25). Fetele noastre au ratat calificarea în sferturi, unde Iller Bankasi se va întâlni cu VfB 91 Suhl. S-au mai calificat Omichka Omsk, care va avea ca adversar pe Baki Baku, Impel Gwardia Wroclaw şi Kralovo BRNO, cele două jucând împotriva celor de la VDK Gent Dames, respectiv Lokomotiv Baku. Campioana României, Remat Zalău şi-a încheiat parcursul în Cupele Europene, ratând calificarea în semifinalele Cupei CEV. Sălăjenii au pierdut şi returul cu Acqua Paradiso Monza, în partida disputată în deplasare joi seară. După victoria de la Baia Mare, cu 3-1, italienii erau favoriṭi şi au reuşit într-adevăr să se impună cu scorul de 3:0 (25:20, 25:12, 25:20).










Leave a Reply