Nu mai este doar o presupunere faptul că în Europa League vom avea o finală latină. Spania, Italia şi Portugalia sunt naţiunile ale căror reprezentante încă mai speră la câştigarea trofeului, în acest an.
Despre duelul favoritelor la câştigarea trofeului, Benfica – Juventus, se poate spune că este înfruntarea celor mai constante şi consistente formaţii rămase în competiţie. Atât italienii, cât şi lusitanii, lideri în campionate, vin din toamna Champions League, iar de atunci, în drumul lor, au trecut de echipe precum Lyon, Tottenham sau Fiorentina. Juvetus Torino a câştigat de 3 ori Cupa UEFA, ultima dată, acum 21 de ani, când, poate, unii suporteri ai „bătrânei doamne” nici nu erau născuţi. Benfica nu a câştigat nicio finală din cele două în care s-a calificat. Ultima oară, chiar anul trecut, a fost învinsă la limită de Chelsea, în minutul 93 al partidei.
Dacă la tragerea la sorţi din Champions League soarta i-a făcut pe spanioli să se evite, nu acelaşi noroc l-au avut cele două echipe iberice calificate în penultima faza a Ligii Europa. Valencia s-a calificat incredibil, după ce a pierdut primul meci din sferturi cu 3-0, împotriva elveţienilor de la Basel, iar apoi a câştigat returul cu 5-0, în reprizele adiţionale de prelungire. Aproape aceeaşi performanţă a reuşit adversara – Sevilla, în optimi. În sferturi, andaluzii au trecut fără emoţii de FC Porto. De aici reiese inconstanţa ambelor formaţii şi faptul că pot produce oricând o surpriză. „Liliecii” au câştigat Cupa UEFA acum 10 ani, în timp ce Sevilla are în palmares trofeele dobândite în 2006 şi 2007. Oricum, cert este că Spania va avea o finalistă în acest an, în Europa League, fiind singura naţiune cu reprezentante în ambele competiţii europene intercluburi.
Meciurile au ca date de disputare 24 aprilie (tur) şi 1 mai (retur).
sursa foto: “dippost.com”









Leave a Reply