Liderul mondial al tenisului profesionist feminin, Serena Williams, a cucerit Turneul Campioanelor desfăşurat la Istanbul, dotat cu premii în valoare totală de 6.000.000 de dolari. Pentru americancă, acesta a fost cel de-al patrulea turneu de acest gen câştigat în carieră, după triumfurile din 2001, 2009 şi 2012.
În finala competiţiei de la Istanbul, Serena a învins-o pe Na Li, scor 2-6, 6-3, 6-0, la finalul unui meci care a durat două ore şi unsprezece minute.
Astfel, jucătoarea aflată pe prima poziţie a ierarhiei WTA a câştigat 11 turnee în acest an, printre care se numără Roland Garros şi US Open.
FOTO: oktennis.it










Leave a Reply