Americanca Serena Williams, numărul 1 WTA, și-a asigurat deja calificarea la Turneul Campionilor care va avea loc în perioada 22-27 octombrie.
“Sunt foarte bucuroasă că m-am calificat deja la turneu și am ocazia să îmi apăr titlul la Istanbul în octombrie. Suportul pe care mi l-au oferit spectatorii a fost copleșitor, o să fie un sentiment special să mă întorc acolo și să joc din nou în acea atmosferă”, a declarat Serena pentru site-ul oficial al WTA.
Serena a avut un parcurs excelent în 2013, câștigând 51 de partide din 54 disputate și câștigând astfel șapte turnee (Brisbane, Miami, Charleston, Madrid, Roma, Rolland Garros și Bastad). Grație acestui parcurs, ea și-a recăpătat poziția de lider în clasamentul WTA, fiind cea mai în vârstă jucătoare din istorie care a ocupat primul loc loc în top.
FOTO: oktennis.it










Leave a Reply