Performanțele deosebite realizate de Simona Halep în acest an nu au trecut neobservate. WTA a nominalizat-o pe română pentru titlul de Most Improved Player of the Year, acordat jucătoarei care a realizat cel mai mare progres în 2013.
Simona a început anul de pe locul 47 și a urcat până pe 11, câștigând în acest an șase turnee. Principalele sale contracandidate sunt Sloane Stephens (locul 38 în 2012, 12 în prezent) și Carla Suarez Navarro (34 în 2012, 17 în prezent). Câștigătoarea se va desemna pe baza votului jurnaliștilor.
În ultimii cinci ani, trofeul a revenit unor jucătoare ca Sara Errani, Petra Kvitova, Francesca Schiavone, Yanina Wickmayer și Dinara Safina. Ultima și singura tenismenă română care a câștigat acest trofeu a fost Virginia Ruzici în 1978.
FOTO: Peter Staples/usopen.org










Leave a Reply