Fostul fotbalist, Cristian Chivu, a declarat, marţi, că este plăcut impresionat de performanţele pe care le-a obţinut Simona Halep, locul 2 WTA, şi o consideră pe sportivă cel mai potrivit model pentru copiii care practică acest sport, transmite Mediafax.
“Simona e un etalon pentru părinţii care doresc să îşi vadă copii făcând sport de performanţă. Şi pentru copii pentru că au un model foarte bun de urmat şi mă bucur că a crescut foarte mult în ultima vreme. Ea se bucură de munca depusă de-a lungul timpului pentru că rezultatele se văd acum. Îi ţinem toţi pumnii pentru victoriile care vor urma”, a declarat Chivu.
El a menţionat că şi fiica sa mai mare, Natalia, este pasionată de sport, şi a început chiar să practice tenisul: “Natalia joacă şi fotbal, ea trebuia să fie băiat cred. E un copil atletic, cu o structură fizică destul de bine pusă la punct. Practic ea nu ştie să meargă, ea doar aleargă. Ne gândim să o dăm la un sport, a început să joace tenis, dar când are chef, nu o obligăm în niciun fel. A luat nişte lecţii. A fost şi Anastasia (n.r. – la tenis), dar ea e mai puţin cu sportul”, a mai spus fostul internaţional.
Simona Halep ocupă în prezent locul 2 în clasamentul WTA, cea mai bună poziţie obţinută vreodată de vreo sportivă din România. Ea va reveni pe terenul de joc la sfârşitul acestei luni.
Sursa foto: fanatik.ro










Leave a Reply