Simona Halep va ocupa începând de luni locul șapte în ierarhia WTA, egalând astfel cea mai bună clasare a unei tenismene române din istorie. Singura sportivă din România care a mai reușit acest lucru este Irina Spârlea, în 1997.
Deși a fost eliminată încă din primul tur la Dubai după ce a abandonat din cauza unei accidentări, Simona le va depăși în clasament pe Jelena Jankovic și Petra Kvitova. Pentru a rămâne în fața româncei, Jankovic avea nevoie de o prezență în semifinale la turneul din Emirate, însă a fost eliminată în sferturi de Serena Williams. De cealaltă parte, Kvitova ar fi trebuit să ajungă în finală pentru a își păstra locul, însă a fost scoasă de Carla Suarez Navarro în turul secund.
Astfel, de luni, Simona Halep va ocupa locul șapte cu 4.435 de puncte, la doar 55 de puncte distanță de locul șase ocupat de Angelique Kerber, cea pe care românca a învins-o în finala de la Dubai.
FOTO: Peter Staples/usopen.org










Leave a Reply