Spania a reuşit scorul turneului, prin golurile marcate de Fernando Torres (4, 70), David Silva (49) şi Cesc Fabregas (83). Irlanda este eliminată după acest nou eşec (1-3 cu Croaţia în prima partidă).
Campioana mondială şi europeană en titre a dominat categoric Irlanda în prima repriză, a deschis scorul la prima fază mai acătării şi a ratat mai multe ocazii. Dunne l-a deposedat pe Silva în marginea careului, Torres a recuperat şi l-a surprins pe ”veteranul” Given cu un şut din unghi, în min. 4, deschizând scorul. Given a reţinut apoi şutul lui Silva (7), Torres a reluat alături la mingea centrată de Arbeloa (8). Pique l-a testat şi el de la distanţă pe Given (17), goalkeeper-ul lui Aston Villa respingând apoi şutul lui Iniesta (23). Xabi Alonso şi-a încercat şi el şansa, dar şutul său a fost deviat peste transversală (26). Finalul reprizei a adus un nou forcing al ibericilor, concretizat doar în ocazii bune de gol: Arbeloa a tras puternic, iar Given nu a fost în stare să reţină (44), Xabi Alonso a reluat pe lângă poarta părăsită de acelaşi Given (45), care a scos de sub transversală mingea expediată de Iniesta (45+2). La jumătatea meciului, Spania avea o posesie de 62 de procente şi un raport favorabil cu 10-2 la şuturile pe poartă. Singura realizare a insularilor în prima repriză a fost şutul lui Cox (2), respins de Casillas.
Spania a început în forţă şi partea secundă, iar Given a respins cu greutate şutul lui Arbeloa (48). David Silva a majorat scorul în min. 4 al reprizei secunde (49), după ce Given respinsese şutul lui Iniesta. Ocaziile au continuat să se succeadă la poarta lui Given, care a salvat golul la şutul lui Xavi (55). Busquets a tras periculos, la rândul său, dar mingea s-a dus pe lângă poartă (62). Irlanda a ieşit mai mult la joc, dar a fost surprinsă de un contraatac purtat de Torres, care a realizat ”dubla” (70), lansa de Silva.
Irlanda a avut şi ea o ocazie, un şut al lui Keane, respins de Casillas (74). După ce şutul lui Cazorla a fost respins în corner (82), Fabregas a ridicat scorul la 4-0 (83), cu un şut din interiorul careului.
Ibericii au încheiat partida cu un procentaj al posesiei mingii de 66% şi cu un raport de 20-4 la şuturile pe poartă.
Pentru a se califica în sferturile de finală, Spania are nevoie de cel puţin un egal în ultimul său meci din grupă, cu Croaţia.










Leave a Reply