Naţionalele Spaniei şi Italiei au acces în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal care este în plină desfăşurare în Polonia şi Ucraina. Spania s-a calificat de pe primul loc din grupa C, după ce a învins Croaţia cu 1-0, în timp ce Italia a ajuns în sferturi graţie succesului cu Irlanda, scor 2-0. Astfel, Spania a adunat şapte puncte în grupa C, iar Italia a acumulat cinci puncte.
Celelalte echipe calificate sunt Portugalia, Germania, Grecia şi Cehia. În sferturi Germania va da piept cu Grecia, iar Portugalia cu Cehia. Spania şi Italia îşi aşteaptă şi ele adversarele din următoarea fază a Euro, Anglia şi Franţa având cele mai mari şanse de a accede în sferturi, ambele cu patru puncte după două jocuri disputate în grupa D. De menţionat că şanse mai are şi Ucraina, gazda turneului final, care a acumulat 3 puncte după două meciuri.










Leave a Reply