În fiecare zi auzim în mediile în care levităm că sportul este catalizatorul pentru o viaţă sănătoasă. Toată lumea vorbeşte despre sport cu mare interes. Însă această stare de fapt se menţine doar la nivel declarativ, fiind ceva dezirabil pentru oricine. Însă, dacă vine vorba să facă ceva concret în sensul practicării sportului, majoritatea ezită.
Pentru a practica sport amator trebuie doar să-ţi doreşti, să vrei să te mişti, să fii activ. Nu e nevoie de o pregătire profesionistă, de o îndrumare a unui specialist. Ca să nu mai vorbim de faptul că nu ai nevoie de bani pentru a face sport. Paradoxal, oamenii recunosc beneficiile practicării sportului amator, dar nu trec la acţiune, ei conştientizează că o viaţă fără sport este o viaţă rigidă, inertă… dar, cu toate acestea, puţini sunt cei care se încumetă să facă mişcare.
Trăim într-o societate capitalistă, unde cel mai puternic supravieţuieşte. În opinia multora, banul este cel care asigură subzistenţa omenirii şi din acest motiv majoritatea se concentrează pe activităţi care să-i asigure bunăstarea mult visată. Pe de-o parte, este justificată această situaţie. Dar bunăstarea este asigurată şi de o viaţă sănătoasă. Şi atunci de ce ignoră oamenii sportul, considerat de specialişti elixirul unei vieţi sănătoase?
Sunt puţini părinţii care îşi îndrumă copiii către parcuri, către sălile de sport, către bazinele de înot sau către pârtia de schi deoarece neglijează efectele benefice ale practicării sportului. Asistăm la o situaţie inexplicabilă, paradoxală, aceea în care oamenii nu fac sport deoarece nu obţin un efect palpabil, material, vizibil în cel mai scurt timp. Şi, pe bună dreptate, practicarea sportului îţi oferă beneficii, precum un corp sănătos, dar asta după o perioadă îndelungată de exerciţii fizice zilnice. Societatea trebuie să înţeleagă că sportul este libertatea de mişcare în limita regulilor preferate.
Nu există programe clare ale societăţii de stimulare a oamenilor pentru a face sport. De aici şi rezultatele din ce în ce mai slabe ale României la competiţiile sportive internaţionale. Asistăm practic la un cerc vicios. Din ce în ce mai puţini copii fac sport amator, în consecinţă aria de selecţie a viitorilor sportivi devine din ce în ce mai mică, iar performanţele obţinute de România au de suferit. De altfel, toţi antrenorii secţiilor sportive extra-fotbal se plâng că sunt puţini copii cu adevărat interesaţi să facă sport sau cei care se gândesc la o carieră de sportiv profesionist.
Ceea ce este dureros este că nu există o cultură în sensul practicării sportului juvenil, deoarece această ramură a societăţii este discreditată de cei care conduc destinele acestei ţări. Şi, paradoxal, politicienii sunt mândri atunci când sportivii noştri obţin performanţe demne de respectul unei lumi întregi, însă, când vine vorba să realizeze ceva concret în sprijinul unei societăţi sănătoase, susţin la unison că sportul nu este o prioritate naţională.
Deja binecunoscuta formulă „Sportul este ambasadorul unei naţiuni“ ar trebui să dea de gândit factorilor de decizie. De cele mai multe ori ne uităm cu jind către performanţele sportive ale altor naţiuni precum SUA, Rusia, China, Franţa sau Marea Britanie. Însă, înainte de a le invidia, trebuie să ţinem seama de eforturile susţinute ale acestor ţări în sprijinul sportului juvenil. Sportul este sacru pentru aceste naţiuni, de unde şi rezultatele lor meritorii obţinute pe plan internaţional. Pentru a aspira către asemenea performanţe este nevoie ca societatea noastră să conştientizeze efectele benefice extraordinare ale sportului. Până când oamenii nu vor înţelege aceste aspecte, România se va zbate în continuare în ignoranţă şi anonimat. Pe cale de consecinţă, declinul este ireversibil!
Leave a Reply