Nu avem un glob de cristal pe baza căruia să putem ghici viitorul. Şi, chiar dacă am avea, nu am fi siguri că rezultatul nu e doar o farsă a sorţii sau că nu poate fi schimbat. Prin urmare, lăsăm pronosticurile privind viitorul în seama altora şi ne concentrăm asupra prezentului care, spre deosebire de trecut, poate fi schimbat. Pentru a ne schimba soarta, ar trebui, spun unii, să învăţăm din istorie, din trecut, din secolele în care definiţiile umanităţii s-au sedimentat şi ne-au construit prezentul.
Pentru a putea “ghici” viitorul, avem nevoie de un trecut din care să-l citim. Am scos din paginile trecutului campionii neştiuţi ai României (numele de Leon Rotman este unul dintre ele), fie ei glorii trecute sau promisiuni pentru viitor. Dintre sportivii care promit, Estera Dobre este unul dintre numele care demonstrează că sportul românesc încă mai are un viitor. În interviul pe care ni l-a acordat, Estera povesteşte parcursul campioanei care a devenit, menţionând, printre altele, că nu s-a gândit niciodată să se retragă, asta în ciuda situaţiei critice din sportul românesc sau a celor patru şuruburi pe care le-a avut implantate în umărul dislocat.
Un exemplu de perseverenţă este şi antrenorul Petre Oltean, un alt om îndrăgostit de sport care îşi demonstrează dragostea si calităţile excepţionale în fiecare zi, în ciuda faptului că toate condiţiile precare în care munceşte nu-i uşurează deloc sarcina. Cu toate acestea, domnul Oltean priveşte senin viitorul şi nu se plânge, fiindcă din munca şi din mâna lui se nasc campioni.
O premieră pentru revista Sport Revolution este interviul cu antrenorul FC Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu. Orientarea noastră către fotbal are, veţi vedea, un temei important, având în vedere faptul că echipa de la Galaţi, în afara profesionalismului de care dă dovadă (mai rar întâlnit în fotbal), beneficiază şi de calităţile unui antrenor pe măsură, un antrenor care s.a maturizat din punct de vedere profesional în Germania, acest lucru punându-şi amprenta asupra mentalităţii sale.
Fiind an preolimpic, începem seria articolelor cu şi despre Olimpiadă. Numărul acesta,o incursiune în istoria acestui fenomen care astăzi mobilizează milioane de oameni şi o privire de ansamblu asupra unui eveniment care a influenţat dintotdeauna sportul de pe mapamond şi un scurt istoric care ne arată ce însemnau campionii în trecut şi cum erau priviţi ei de către mase.
În ceea ce priveşte campionii României, fie că aparţin trecutului sau prezentului, sunt motivele pentru care continuăm demersul de susţinere a adevăratului sport, motivul pentru care credem încă în valorile promovate de sport şi în schimbare, chiar într-o revoluţie… a sportului.
Privim către viitor cu optimism, deşi nu întotdeauna avem motive să facem asta. Avem, cu toate astea, oameni care se dăruiesc muncii lor şi pentru care a fi sportiv este încă un motiv de mândrie (şi nu indiciul unei categorii sociale defavorizate). La fel ca şi în trecut, pentru unii, cel puţin, chiar şi în aceste vremuri, campionii încă sunt emisari ai zeilor. În ce priveşte revoluţionarea sportului nostru, ea vine de aici, de la aceşti oameni care încă mai cred că performanţa poate veni şi din sacrificiu şi este cu atât mai preţuită.
Nu putem citi viitorul în globuri de cristal şi nu, poate că nu putem, cel puţin nu singuri, să revoluţionăm sportul. Putem totuşi să întrezărim ,fie măcar pentru o clipă, o speranţă de mai bine în ochii unui astfel de om, în privirea unui astfel de sportiv care îşi dedică viaţa şi fiecare zi unei adevărate revoluţii în sport!










Leave a Reply