Foştii campioni olimpici Laura Badea şi Mihai Covaliu consideră că descentralizarea sportului românesc ar fi o măsură benefică pentru sportivii români, prin prisma avantajelor pe care le oferă acest proiect, care, odată pus în aplicare, va aduce cu sine şi rezultatele mult dorite. De asemenea, ei îi încurajează pe copiii care vor să practice un sport de masă, aducând în discuţie beneficiile şi valorile pe care le promovează sportul. Totodată, Badea şi Covaliu agreează ideea trecerii federaţiilor române sub coordonarea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), întrucât competenţa şi profesionalismul persoanelor care conduc acest for decizional vor contribui la creşterea sportului românesc pe plan mondial.
S.R.: În primul rând, vreau să vă întreb dacă sentimentul participării la Campionatele Europene şi Campionatele Mondiale se compară cu sentimentul participării la Olimpiadă, neluând în calcul faptul că sunteţi şi medaliaţi?
L.B.: Niciodată nu se va compara un Campionat Mondial sau un Campionat European cu Jocurile Olimpice, este un fenomen unic pentru orice sportiv şi, totodată, a fi acolo, în satul olimpic, a vedea atâţia campioni în jurul tău, îţi dă o senzaţie de împlinire că totuşi ai ajuns să fi acolo, nu neapărat că ai reuşit să câştigi o medalie, dar faptul că eşti printre atâţia sportivi te face mai plin, mai bogat.
M.C.: Clar nu se compară ca şi competiţii, Olimpiada este o dată la patru ani şi a început să fie foarte greu să te califici. Toată lumea ştie că, odată ajuns acolo, concursul în sine poate fi chiar mai uşor decât la un Campionat Mondial, dar stresul şi presiunea rezultatului nu se compară şi nu se întâlneşte decât la Olimpiadă. Participarea la Olimpiadă este un sentiment pe care fiecare om ar trebui să-l cunoască aşa cum mi-aş dori eu, pentru că în satul olimpic toţi sunt egali, nu contează din ce ţară eşti, cât de bogat eşti, contează doar că eşti sportiv şi că ai venit acolo să-ţi aperi corect şansele.
S.R.: Fotbalul a început să devină din ce în ce mai mediatizat. Ce simţiţi atunci când vedeţi că fotbalul e promovat într-o proporţie de 90%, iar restul de 10% e împărţit de celelalte sporturi?
L.B.: Sincer, n-am niciun resentiment, fiecare disciplină sportivă are locul ei bine stabilit şi presa este cea care face un clasament. Într-adevăr la fotbal se pricepe toată lumea, este mult mai uşor să comentezi un meci de fotbal decât să comentezi un meci de scrimă, este mult mai uşor să vezi când este offside sau când este gol, decât să vezi când se dă o tuşă la scrimă. Este o diferenţă de imagine şi de a înţelege acest sport, de percepere chiar. Doar că ar trebui câteodată, mai ales atunci când sunt performanţe extra-fotbal, să se pună accent şi să se vadă nu numai performanţele, ci şi munca depusă pentru a obţine aceste performanţe. În rest, pe mine nu mă deranjează pentru că ştim că asta se cere, asta vinde ziarul, asta aduce audienţă pentru televiziuni.
M.C.: Şi mie îmi place fotbalul, şi eu mă uit la fotbal, dar aş vrea să văd şi alte sporturi la televizor sau să se scrie despre alte sporturi, ce înseamnă, cum se practică, unde se practică, pentru că lumea trebuie să fie informată că nu toţi copiii de pe pământ joacă fotbal, deşi, dacă stăm şi ne gândim, noi la scrimă, ca şi sport complementar, jucăm fotbal. Este sportul rege, dar pe lângă acest sport, sunt multe alte sporturi cel puţin la fel de frumoase ca şi fotbalul care trebuie să fie făcute cunoscute publicului şi cred că toată lumea ar avea de câştigat dacă s-ar întâmpla aşa.
S.R.: Pentru voi, ca practicanţi ai unui sport olimpic, ce părere aveţi despre cei care nu practică un sport olimpic, dar care totuşi au performanţe?
M.C.: E foarte bine că practică un sport, e foarte bine că fac mişcare în primul rând pentru că toată lumea spune că sportul înseamnă sănătate. Aceasta nu e o afirmaţie demodată, este din ce în ce mai actuală pentru că, mai ales în zilele noastre, ne uităm în jurul nostru şi vedem oameni care nu fac sport, îţi dai seama dintr-o privire de asta. Lumea trebuie să facă sport, să se mişte pentru că astfel ai alt tonus, ai alt chef de viaţă, îţi dă altă energie şi îţi dă altă viziune asupra a ceea a faci tu în fiecare zi. În sport trebuie să fi corect, trebuie să-l practici în fiecare zi şi contează foarte mult să vrei să câştigi, ori asta e valabil şi în viaţă.
L.B.: Atunci când îţi alegi să practici un anumit sport, nici părinţii şi nici copilul nu ştiu dacă acest sport este olimpic sau neolimpic. Sportul de masă este sportul de masă, cine ajunge la marea performanţă şi în arena olimpică are parte de glorie şi de lauri, cine nu, încearcă să facă ceea ce poate el mai bine pe plan naţional sau internaţional şi, cu toate că nu este sport olimpic, poate să fie campion mondial sau campion european. Aş mai spune că sportul, în afară de sănătate, e disciplină, fair-play, te învaţă multe lucruri despre viaţă, dobândeşti anumite valori precum toleranţa, nonviolenţa sau respectul, a te respecta pe tine şi a-ţi respecta adversarul.
S.R.: În acest context, cum priviţi o eventuală descentralizare a sportului românesc?
L.B.: Eu o privesc cu încredere pentru că în toate ţările descentralizarea este făcută, primăriile sau consiliile locale sunt cele care suportă toate cheltuielile. Sper să se reuşească şi la noi odată descentralizarea aceasta, pentru că cu cât vom prelungi mai mult timpul cu atât o să fie mai greu, lumea o să fie puţin mai reticentă şi sportul va avea mult de pierdut. Sunt fonduri pe care noi nu le accesăm sau care nu sunt destinate nouă din cauză că nu există această descentralizare. Asta nu înseamnă că dacă se descentralizează, sportul nu rămâne o prioritate, faptul că implici şi alte instituţii să contribuie la înalta performanţă, atunci vorbim de un plus adus sportului. Acum depinde de guvernanţi cât de bine percep ei sportul ca fiind reprezentativ pentru ţara noastră, cu toate că este cea mai bună carte de vizită pentru toate ţările, sportivii sunt cei mai buni ambasadori. Ei fac poze cu noi doar în momentul în care venim de la Jocurile Olimpice sau de la Campionatul Mondial, apoi un an sau patru ani nu te mai bagă nimeni în seamă.
M.C.: Cu descentralizarea asta e puţin mai complicat; mă uit la marile state de pe această planetă, Rusia, China sau America, acolo să zicem că s-a descentralizat sportul. Dar sportul este o politică naţională, orice ţară care se respectă trebuie să bage bani în sport, trebuie să susţină sportul; chiar dacă îl descentralizăm, orice am vrea să facem, sportul trebuie să rămână o prioritate naţională. Dacă lumea ar gândi aşa şi ar acţiona în acest sens, ar fi minunat pentru toţi.
S.R.: Ce spuneţi despre opiniile pro şi contra legate de trecerea tuturor federaţiilor sportive din România sub coordonarea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR)? E benefică pentru sportul românesc?
M.C.: Nu contează cine, cum sau sub ce formă administrează tot ceea ce este legat de sport, contează să acţioneze cu maximum de profesionalism, cu tot sufletul, cu toată inima pentru a fi cel mai bun. Avem nevoie de profesionişti şi de oameni care gândesc ca nişte campioni, indiferent de cine răspunde de sport. În vederea trecerii federaţiilor la COSR, va fi nevoie de o serie de legi şi de facilităţi fiscale care să ajute această colaborare, deci iar ne lovim de politic şi de interesul naţional. În sport există o politică a sportului, politicienii dacă vor să facă ceva pentru sport trebuie să gândească faptul că nu au un beneficiu ei, ca şi oameni de partid, ei au un beneficiu în momentul în care România participă la Campionatele Mondiale sau la Jocurile Olimpice, atunci când se cântă imnul, iar noi suntem printre primii în lume.
L.B.: Dacă stau bine să mă gândesc, se numeşte Comitetul Olimpic şi Sportiv Român pentru că noi finanţăm şi federaţiile olimpice şi pe cele neolimpice. Aş agrea ideea de a trece federaţiile la COSR pentru că acolo există o echipă de profesionişti, s-a demonstrat ce rezultate au realizat preşedintele COSR, domnul Octavian Morariu şi domnul Ioan Dobrescu, secretarul general. În afară de asta, aş spune că federaţiile ar vrea şi n-ar vrea în acelaşi timp pentru că ele au şi personalitate juridică, au vrut să fie autonome, independente, deci nu ştiu cât de mult îşi doresc asta. Vom vedea din câte federaţii sunt, câte vor fi de acord cu această idee. Domnul Morariu luptă pentru aceste facilităţi fiscale, a propus guvernanţilor fel de fel de modalităţi, de exemplu, schimbarea legii sponsorizării; probabil că sponsorii s-ar înghesui mult mai mult spre COSR decât spre Ministerul Tineretului şi Sportului.
S.R.: Cum vedeţi situaţia scrimei româneşti la momentul actual şi care ar fi planurile de viitor pentru Federaţia Română de Scrimă?
L.B.: După 1990 s-a investit în două arme, este vorba de floretă fete şi sabie băieţi, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Din păcate, după 2004 floreta a căzut câteva locuri, nu din cauza antrenorilor, nu din cauza managementului pe care îl duce federaţia prin doamna preşedinte Ana Pascu, doar din cauza copiilor, a fost o perioadă în care n-au mai venit atât de multe fete în sala de scrimă care nu au fost chiar atât de talentate, nu şi‑au însuşit atât de bine tehnica şi poate nu au avut nici calităţile necesare unui bun scrimeur. În schimb, sabia s-a menţinut, chiar a crescut prin rezultatele lui Mihai Covaliu, iar acum Dumitrescu, Zalomir sau Dolniceanu. A crescut şi spada fete prin Ana-Maria Brânză, cel mai bun produs al spadei feminine sau Măroiu şi Iordăchioiu, deci au ajuns, într-un fel să concureze cu băieţii care iau medalii, dar să ştiţi că nu există invidie, sunt toţi pentru unul şi unul pentru toţi, sunt o familie şi e normal să te bucuri de rezultatele fiecărui sportiv, să te motiveze şi să-ţi doreşti să ajungi şi tu la fel de sus ca el. Acum, acestea sunt cele două arme în care avem speranţe pentru 2012, avem şi floreta fete care e o echipă tânără, au rămas doar Maria Udrea, Andreea Andrei şi Ioana Dumitru, ele ar putea să facă o figură frumoasă, nu ştiu cât vor putea pentru 2012, dar poate pentru 2016 vor reuşi să câştige o medalie. La scrimă niciodată nu se ştie, totul este imprevizibil. Trebuie să fi foarte bine pregătit, oricum toţi sunt la fel de bine pregătiţi, psihicul e cel care face diferenţa.
M.C.: La scrimă, cred că mass-media ar putea aduce un plus pentru a face cunoscut acest sport, pentru a-i atrage pe copii să vină la acest sport. La noi nu este încă aşa de cunoscut, nu se cunosc beneficiile pe care scrima le poate avea asupra copiilor şi aici mă gândesc atât la beneficiile imediate; de exemplu, la floretă fete înveţi cum să fi graţioasă, dar în acelaşi timp înveţi cum să fi şi luptătoare. La băieţi, spiritul combativ se învaţă în acelaşi timp cu eleganţa, cu onoarea. Pe termen lung, scrima dezvoltă acest instinct de a vrea să fi cel mai bun, de a dori să fi cât mai perfecţionist în ceea ce faci şi să ajungi printre primii. Cunosc foarte mulţi oameni care au reuşit în viaţă şi care, printre altele, au practicat şi scrimă. În ultima perioadă, am avut tot felul de surprize să găsesc oameni din diferite domenii sociale care au făcut scrimă când au fost mici. De aceea, consider că scrima este un sport care te ajută să reuşeşti în viaţă. De exemplu, în Italia scrima se face începând cu clasa I, la orele de sport copiii practică diferite sporturi, printre care un loc de frunte îl ocupă scrima. Cred că nu ne-ar strica şi nouă sa-i luăm ca exemplu. După Olimpiadă, am fost întrebat ce sporturi aş asocia cu scrima şi am răspuns că scrima este o combinaţie între patinaj, şah şi box, întrucât e nevoie de graţie, e nevoie de a privi în perspectivă, dar e nevoie şi de forţă la momentul oportun.
L.B.: Pentru mine, scrima este un fel de şah, îţi dezvoltă o anumită intuiţie, trebuie să gândeşti şi trebuie să ai o anumită inteligenţă motrică.
Leave a Reply