Zilele Naţionale ale Tineretului vor fi marcate în Bucureşti, în data de 2 mai, începând cu orele 16:00, prin evenimentul „Caravana Tineretului”, competiţie deschisă publicului larg. Startul va fi dat în Parcul Politehnica, de către preşedintele Federaţiei Române de Ciclism şi campion paralimpic al Jocurilor Olimpice 2012, de la Londra, Carol-Eduard Novak.
Traseul deplasării pe carosabil se va desfăşura după cum urmează: Parcul Politehnica – Splaiul Independenţei – Str. Bibescu Vodă – Bd. Dimitrie Cantemir – Bd. Tineretulului – Parcul Lumea Copiilor. Înscrierile se fac începând cu ora 15:30, iar competiţia ia startul la ora 16:00.
Evenimentul va continua în Parcul Tineretului, unde în intervalul 17:00 – 21:00, vor avea loc „Jocurile Tineretului”, care vor cuprinde activităţi recreative precum: teatru stradal, pantomimă, street dance, parade de costume şi spectacole de stradă (fachiri şi echilibrişti).
În paralel, în perioada 1 – 4 mai, litoralul va găzdui mai multe activităţi dedicate tinerilor: face-painting, jonglerii, concursuri surpriză, spectacole de magie, dansuri şi spectacole de teatru, la Costineşti.










Leave a Reply