Steaua București mai are nevoie de o singură victorie pentru a-și adjudeca medalia de bronz în actualul sezon al Superligii Naționale la polo. Sâmbătă, formația roș-albastră a învins-o cu 16-9 pe AMEFA Arad, în meciul trei al finalei mici. Steaua s-a impus și în primele două partide, 12-4, respectiv 12-2. Seria se dispută după sistemul „cel mai bun din șapte meciuri”, iar următoarea partidă se va juca duminică la Arad.
În finala mare se înfruntă CSM Digi Oradea și Dinamo București. După ce au câștigat primele două partide pe teren propriu, orădenii vor juca la bazinul Floreasca din Capitală, în zilele de duminică, respectiv luni.










Leave a Reply