Echipa de rugby CSA Steaua Bucureşti a câştigat confruntarea din etapa a 6-a a play-off-ului Superligii (etapa a 20-a a sezonului regulat) contra liderului clasamentului, RCM Timişoara, meci disputat pe Bega. Bucureştenii au câştigat cu scorul de 19-18 şi se pregătesc să joace în semifinale, acolo unde sunt şanse mari să se dueleze cu CSM Ştiinţa Baia Mare chiar pe terenul propriu din Ghencea. Ştiinţa Baia Mare va juca ultimul meci al etapei contra Farului din Constanţa, partida fiind programată sâmbătă seara.
În cazul unei victorii în semifinale, Steaua ar putea juca finala mare contra lui RCM Timişoara, în cazul în care bănăţenii vor învinge în cealaltă semifinală pe Farul Constanţa. Menţionăm că acestea sunt doar nişte pronosticuri oferite de Sport Revolution pe baza nivelului fiecărei echipe care joacă în play-off.
FOTO: steauarugby.ro.










Leave a Reply