Ediția cu numărul 5 a conceptului Superkombat New Heroes se va disputa la Sala Polivalentă din Târgoviște, pe 30 august. Evenimentul este organizat de promoția de arte marțiale Superkombat, al cărei președinte este Eduard Irimia, în partneriat cu Consiliul Local al municipiului Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița.
Conceptul Superkombat New Heroes a apărut la începutul acestui an, la inițiativa lui Eduard Irimia. Românul își dorește astfel să descopere noi luptători din întreaga lume. Este de precizat faptul că aceste tipuri de gale s-au desfășurat în 2013 și în Croația, Brazilia, Austria și Emiratele Arabe Unite.
Gala de la Târgoviște va fi transmisă la nivel internațional și va aduna foarte mulți tineri luptători români, printre care Claudiu Bădoi, Cristian Milea, Amansio Paraschiv, Daniel Lazăr, Flavius Boiciuc, Dănuţ Hurduc, Ciprian Şchiopu, Ştefan Szomoru, Cristian Ristea şi Cătălin Sacagiu. Conform lui Eduard Irimia, mulți dintre ei vor avea șansa să evolueze în World Grand Prix-ul de anul viitor. De asemenea, în gală vor lupta și luptători deja consacrați, precum Ionuţ “Pitbull” Atodiresei, Bogdan Stoica şi Andrei Stoica.
Programul evenimentului de la Târgoviște va fi anunțat săptămâna viitoare, iar biletele costă 25 de lei și vor fi putea achiziționate începând de mâine de la Sala Polivalentă din localitate, dar şi de la sediul Serviciului Public Judeţean de Turism, Tineret şi Sport Dâmboviţa.










Leave a Reply