Simona Halep a fost învinsă în primul ei meci de la intrarea în primele zece jucătoare ale lumii. Kristina Mladenovic a eliminat-o pe româncă în primul tur al turneului de la Paris.
Românca a reușit să facă două breakuri în primul set, însă de fiecare dată franțuzoaica a revenit și a egalat. Setul a ajuns în tiebreak, unde Mladenovic s-a mobilizat extraordinar și a câștigat cu 7-1. Rolurile s-au inversat în setul secund: Halep a fost și ea nevoită în două rânduri să întoarcă breakul franțuzoaicei. A reușit acest lucru la 2-3, însă la 4-5 Mladenovic și-a câștigat serviciul și a închis partida.
Astfel, deși era cotată cu a cincea șansă la câștigarea turneului, Simona Halep părăsește prematur competiția încă din primul tur, la fel ca anul trecut, când a fost eliminată de Roberta Vinci.
FOTO: wonderfulwta.blogspot.com










Leave a Reply