octombrie 22nd, 20130434Steaua a remizat cu scorul de 1-1 pe teren propriu cu elvețienii de la FC Basel în cel de-al treilea meci din cadrul grupelor Ligii Campionilor.
Prima repriză a fost una fără goluri, care cea mai mare ocazie aparținându-le elvețienilor prin Streller, al cărui șut deviat a nimerit transversala. La trei minute după pauză,...
octombrie 21st, 20130513Victor Hănescu a fost eliminat din primul tur al turneului de la Basel (Elveția) de Tobias Kamke.
Neamțul a reușit la scorul de 2-2 în primul set un break, însă Victor a făcut imediat rebreak. Din păcate, nu a reușit să își păstreze serviciul, astfel că germanul s-a impus cu 6-4. Cu același scor a câștigat Kamke și...
aprilie 11th, 20130654Celebrul jucător de tenis elveţian Roger Federer, a decis să ia startul în toamnă, la turneul ATP de la Basel, pe care deja l-a câştigat de trei ori în carieră. Iniţial, Federer anunţase că nu va mai evolua la Basel, deoarece contractul cu organizatorii expirase anul trecut.
În plus, onorariul lui Federer pentru...
aprilie 5th, 20130509Dintre cele patru meciuri ale sferturilor Europa League, trei au revenit echipelor gazdă, una încheindu-se nedecis. Începem succinta prezentare cu egalul obținut de FC Basel, 2-2, pe terenul lui Totteham Hottspurs, după ce a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Stocker în minutul 30 și Fabian Frei, patru minute mai târziu....
ianuarie 19th, 20130626Ieri seară, într-un joc amical disputat la Marbella, în Spania, echipa de fotbal Steaua a remizat, 1-1, contra campioanei Elveţiei, Basel. Roş-albaştrii au deschis scorul în minutul 80, prin Pintili, în timp ce Basel a restabilit egalitatea abia în primul minut de prelungiri, prin Zoua.
Steaua a pierdut primul amical al...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.