mai 7th, 20150731Ediția din acest an a turneului internațional de lupte al României se va desfășura în premieră pe patru saltele la sala de atletism de la CSNB, în perioada 8-10 mai.
Competiție, la care au confirmat prezența Tzeno Tzenov, președintele Confederației Europene (CELA), membru în Uniunea Internațională (UWW), Cristian...
aprilie 2nd, 20150929Crosul Pădurii powered by Telekom, cel mai mare eveniment caritabil de alergare organizat în România în sprijinul unui proiect de mediu, a avut loc sâmbătă, 28 martie 2015, în Parcul Tineretului. Peste 1000 de participanți au alergat pentru a susține împădurirea terenurilor degradate din sudul țării, prin programul Pădurea...
ianuarie 22nd, 20150859Prima şedinţă de lucru a Comitetului Director al UNITED WORLD KARATE ( UWK ), desfăşurată în Bucureşti a stabilit şi un prim calendar al competiţiilor ce vor fi desfăşurate de nouă organizaţie. Așadar, prima competiţie “CUPA MONDIALĂ UWK “ va avea loc în 25 – 27 aprilie 2015 în Belgrad – Serbia .
Cu...
noiembrie 14th, 20140848Pe 4 octombrie, la Centrul Sportiv Apollo din Bucureşti a avut loc cea de-a doua ediţie a Bucharest Challenge Cup, una dintre cele mai profesioniste competiţii de karate full‑contact organizate în România. Evenimentul, recunoscut pe plan internaţional ca parte din circuitul profesionist de karate knockdown, s-a dovedit a fi şi...
octombrie 13th, 20140645Angel Santana, autor a 26 de puncte, Cătălin Vlaicu, 24, Bogdan Popescu, 20 și Vasile Ștefan, 4, mai puțin folosit, au încheiat participarea la turneul final FIBA 3x3, de la Sendai, Japonia, pe un meritoriu loc 4, cu echipa București. Performanță care le-a asigurat prezența la turneul FIBA All Stars, programat în ziua de 12...
octombrie 8th, 201404057Evgeni Plushenko, Stephane Lambiel, Brian Joubert și Tomas Verner au fost numele sonore de la ediția din acest an a galei Kings on Ice de la București. Pe un patinoar improvizat, mic și modest pentru patinele care l-au străbătut aseară, unii dintre cei mai buni patinatori ai lumii și-au făcut apariția din nou la București...
octombrie 7th, 20140993Unii dintre cei mai buni patinatori ai lumii, Evgeni Plushenko, Stephane Lambiel, Brian Joubert, Tomas Verner sau Irina Slutskaya, vor oferi un spectacol inedit fanilor acestui sport, dar și iubitorilor artei, în cadrul galei Kings on Ice. Show-ul va avea loc azi la Sala Polivalentă din București, la ora 20.00.
Rusul Evgeni...
octombrie 5th, 20140635Campionatul Național de Seniori, masculin și feminin, s-a desfășurat în perioada 27 septembrie - 4 octombrie, la Centrul Național de Tenis din București, unde cei mai buni jucători și-au adjudecat trofeele de campioni.
Dragoș Dima (22 de ani, C.S. Universitatea Cluj), cap de serie numărul 4, s-a impus în proba de simplu...
septembrie 27th, 20140697Cupa Mondială pentru cadeţi (U15) & Campionatul Balcanic de ju-jitsu
Conform unui comunicat de presă emis de Departamentul de Ju-Jitsu din cadrul Federației Române de Arte Marțiale, Capitala României găzduieşte în perioada 26-28 septembrie 2014 două evenimente importante din lumea artelor marţiale: Cupa Mondială...
septembrie 24th, 20140665Federația Română de Karate WKC și Ministerul Tineretului și Sportului organizează selecția națională ”Karate Kids” din cadrul programului Pierre de Coubertin 2014. Evenimentul va avea loc marți, 30 septembrie, în orașele București, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Satu Mare și Brașov.
Programul se adresează...
septembrie 24th, 20140816Weekendul trecut a avut loc la București Campionatul Balcanic de Veterani la atletism, ediția a XXIV-a, acolo unde timișoreanul Silviu Nișu a câștigat nu mai puțin de patru medalii de aur, la 100m, 200m, 400m și la ștafeta de 4x100m. Competiția era programată inițial în Bulgaria, dar în urma inundațiilor din partea...
septembrie 22nd, 20140920350 de jucători din 30 de țări participă la Campionatul European de darts, găzduit de Hotelul Intercontinental din București, în perioada 23-27 septembrie, informează Agerpres.
Dragoș Dumitrescu, președintele Federației Române de Darts, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că întrecerile vor avea...
septembrie 22nd, 20140885Reprezentativa de Rugby 7 a României a retrogradat din elita continentală "Sevens Grand Prix Series", în urma clasării pe ultima poziție la Campionatul European, cu un total de 6 puncte.
"Stejarii" aveau nevoie de o clasare pe cel puțin locul opt în ultima etapă disputată pe Stadionul "Arcul de Triumf". Însă, așa cum s-a...
septembrie 21st, 20140905Delegația de juniori a României a încheiat ediția 2014 a Campionatului European de Judo, desfășurat în Sala Polivalentă din București, cu un bilanț de două medalii, dintre care una de argint și una de bronz.
Doar prima zi a competiției a adus clasări pe podium pentru sportivii noștri. Astfel, doar în proba de...
septembrie 19th, 20140896După Alexandra Pop, care a obținut argintul la categoria 48 de kilograme, a venit rândul unui alt român să mai adauge o medalie în contul delegației României prezente la Europenele de juniori de la București. Este vorba despre Alexandru Raicu, cel care a obținut medalia de bronz la categoria 73 de kilograme.
Alexandru...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.