ianuarie 18th, 20160878Trei dintre cele patru reprezentante ale României în cupele europene la handbal feminin au avut evoluţii bune în weekendul recent încheiat. Corona 2010 Braşov s-a calificat în sferturile Cupei Cupelor, iar CSM Bucureşti şi HCM Baia Mare au încheiat victorioase în faza a doua a grupelor Ligii Campionilor. SCM Universitatea...
septembrie 28th, 20140802Deținătoarea titlului din ultimii șapte ani, CSM Digi Oradea, are de trecut două tururi preliminarii pentru a ajunge în grupele principalei competiții intercluburi la polo. L-a depășit cu bine pe primul, desfășurat în Muntenegru, la piscina din Herceg Novi, după ce s-a clasat pe ultimul loc calificant, 5, în grupa...
august 11th, 20140550După ce a trecut în primul meci al calificărilor de veterana japoneza Kimiko Date Krumm si apoi de rusoaica Elena Vesnina, cu 6-4, 4-0, abandon, Irina Begu va evolua pe tabloul principal al puternicului turneu pe hard de la Cincinnatti.
Unde o va avea ca adversară la debut pe kazaha Zarina Dia, în fața căreia va avea prilejul...
iunie 21st, 20140525Veşti bune pentru handbalistele băimărene, campioanele României din acest sezon. Vineri, Federaţia Europeană de Handbal a anunţat cele 14 echipe care vor accede direct în faza grupelor Ligii Campionilor EHF. Printre acestea se găseşte şi numele formaţiei HCM Baia Mare, echipă care, în sezonul precedent, s-a calificat în...
mai 18th, 20130548Deși mai sunt de jucat trei etape în Liga a II-a la fotbal, FC Botoșani și-a asigurat matematic prezența în primul eșalon, din seria 1, în urma victoriei cu 4-0 obținută astăzi dimineață în fața Sportului Studențesc, partidă desfășurată pe stadionul Giulești "Valentin Stănescu". Formația moldoveană, la care...
mai 17th, 20130665Echipa San Antonio Spurs a avut nevoie de șase meciuri pentru a trece de Golden State Warriors cu 4-2 în semifinala Conferințe de Vest a NBA. În partida decisivă texanii s-au impus fără emoții în arena din Oakland cu 94-82 (47-40). Chiar dacă n-au înscris multe puncte-Tim Duncan (foto), 19, Kawshi Leonard, 16, Tiago Spliter,...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.