aprilie 17th, 20130549Federaţia Română de Ciclism organizează la data de 27 aprilie, între orele 10 şi 14, un prim seminar gratuit pentru formarea arbitrilor naţionali de Mountain Bike. În acest sens, federalii vin în întâmpinarea celor care îşi doresc să împartă dreptatea în concursurile de MTB organizate de forul român de ciclism pe...
aprilie 17th, 20130623Federaţia Română de Ciclism condusă de campionul paralimpic Carol Eduard Novak, a stabilit calendarul competiţional pentru anul în curs. Demn de menţionat este că vor fi organizate peste 60 de competiţii de Şosea, MTB, Ciclocros si Trial. Toate întrecerile se vor desfăşura pe întreg teritoriul României, dar vor exista şi...
aprilie 16th, 20130516După cum se ştie, anul acesta este programată ediţia centenară a Turului Ciclist al Franţei. Între activităţile care preced plecarea rutierilor în cursă se numără şi lansarea unei pelicule cinematografice, la Paris, în 12 iunie.
Filmul, intitulat "La Grand Boucle", îl are ca personaj principal pe Francois Nouel, în...
aprilie 14th, 20130616Ediția cu numărul 48 a cursei clasice din Ardeni, Amstel Gold Race, desfășurată duminică, pe 251 kilometri, a fost câștigată în premieră de un rutier ceh, Roman Kreuziger-Saxo Tinkoff, cronometrat în 6h35,21. Învingătorul a făcut parte dintr-un grup care l-a prins cu 17 kilometri înainte de sosire pe Mikel...
aprilie 7th, 20130569Elvețianul Fabian Cancellara, 32 ani, de la Radio Shack Leopard, a câștigat la sprint clasica Paris Roubaix, 254,5 kilometri, după un timp record, 5h 46,13, în fața belgianului Sep Vanmarcke-Blanco .El obține al treilea succes în acest an și tot al treilea în această cursă. I-au urmat la 31 de secunde Nicki Terpstra-Omega...
aprilie 4th, 20130474Ca și în runda precedentă. columbienii au ocupat primele două locuri în etapa cu numărul 4 din Turul Țării Bascilor, Trapagaran-Eibar, încheiată în cățărare pe Arrate. S-a impus Nairo Quintana-Movistar, care a atacat cu 300 metri înainte de sosire, ajungând după 3h58,52, devansându-i cu două secunde pe conaționalul...
aprilie 3rd, 20130400Câștigătorul etapei a treia din Turul Țării Bascilor a fost decis la sprint, pe cățărarea de la Trapagaran, columbianul Sergio Henao-Sky Procycling impunându-se după 3h54,22, în fața conaționalului Carlos Betancour -Ag2R și a lui Giampaolo Caruso-Katiușa. Ultimii doi au atacat pe coborârea de după penultima cățărare,...
aprilie 2nd, 20130580Cei care îndrăgesc sportul cu pedale și ciclocrosul vor fi angrenați în 15 competiții de mountain-bike, în diferite zone, organizate de Riders Club. Proiectul, dedicat tuturor posesorilor de biciclete, a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă, realizată împreună cu compania de marketing sportiv MPG....
aprilie 2nd, 20130543Rutierul uruguayan Marcelo Graces, în vârstă de 38 de ani, şi-a pierdut viaţa în ultima etapă a Turului Uruguayului, ediţia cu numărul 70. Din relatările de la faţa locului, Graces ar fi virat brusc şi astfel a ajuns sub roţile unei motocilete de poliţie, care însoţea plutonul. Se pare că manevra a fost cauzată d...
martie 31st, 20130434Elvețianul Fabian Cancellara-Radio Shack Leopard, 32 ani, s-a impus a doua oară în Turul Flandrei, obținând a zecea victorie în cursele clasice de la începutul sezonului. El a parcurs 256 kilometri între Bruges și Oudenaarde, un oraș belgian de 30.000 de locuitori înfrățit cu Buzăul, în 6h05,58, urmat la 1,26 secunde de...
martie 30th, 20130364De o vârstă cu Marea Buclă, Turul ciclist al Flandrei sărbătorește mâine împlinirea a 100 de ani de la prima cursă, desfășurată între Bruges și Oudenaarde, pe o distanță de 257,1 kilometri. Printre rutierii cotați cu șanse la primul loc se află slovacul Peter Sagan, de la Cannondale, care s-a impus acum o...
martie 28th, 20130459Asociaţia "Braşovul Pedalează" informează cu privire la două evenimente ce vor avea loc vineri, 29 martie şi sâmbăta, 30 martie 2013 Braşov. Prima "Masă Critică" din municipiu din anul 2013, programată vineri seara, va aduna la start sute de biciclişti braşoveni, care vor parcurge un traseu de 13,3 km într-o oră. Prin...
martie 28th, 20130581Anunţam în urmă cu câteva zile, în urma discuţiei cu noul preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism, Eduard Novak, că este posibil ca datele de desfăşurare a ediţiei din acest an a Turului Ciclist al României să se modifice faţă de calendarul anului trecut.
Deocamdată, conform unei înştiinţări postate pe site-ul...
martie 24th, 20130514Două importante curse cicliste desfășurate în aceste zile și-au desemnat învingătorii: Daniel Martin-Garmin Sharp, în Turul Cataluniei și Christopher Froome-Sky Procycling, în Criteriul Internațional, competiție de trei etape, găzduită de Corsica. Britanicul a dominat ultimele trei etape, gestionându-și avantajul și în...
martie 23rd, 20130515Penultima etapă a Turului Cataluniei, Almacelles-Valls, 178,7 kilometri, n-a produs schimbări în clasamente. A câștigat la sprint Simon Gerrans-Orica Green Edge, după exact patru ore, în același timp cu nouă rutieri: Gianni Meersman-OmegaPharma Queck Step, învingător al primelor două runde, Samuel Dumoulin-Ag2R, Daniele...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.