aprilie 14th, 20140628Considerată drept una din pretendentele la titlu în noul sezon competiţional al SuperLigii de rugby, Farul Constanţa a ajuns, sâmbătă, la a treia victorie consecutivă din tot atâtea meciuri disputate până acum. "Marinarii" au triumfat pe teren propriu, scor 21-12, în faţa lui Dinamo Bucureşti.
Deşi au condus la pauză cu...
aprilie 13th, 20140542Sala Sporturilor din Bacău a găzduit în acest weekend primele două partide din cadrul finalei campionatului naţional de volei feminin. Dacă în primul meci moldovencele au câştigat cu 3-1, în meciul al doilea echipa bucureşteană a egalat situaţia la general, impunându-se după cinci seturi cu scorul de 3-2. În faţa unei...
aprilie 6th, 20140622Etapa a doua a SuperLigii de rugby a fost una destinată derby-urilor. Dacă sâmbătă, Baia Mare a învins Timișoara, în meciul celor mai titrate echipe din provincie, duminică a venit rândul formațiilor bucureștene să intre pe teren. Astfel, Dinamo București a primit, pe stadionul ”Florea Dumitrache”, vizita Stelei....
martie 22nd, 20140550Campioana en-titre a României la volei masculin, CVM Tomis Constanța, și-a adjudecat primul titlu intern din 2014. Echipa de la malul mării s-a impus sâmbătă în finala Cupei României, după ce a învins-o pe Dinamo București, în ultimul meci al turneului Final Four desfășurat la Piatra Neamț.
Echipa antrenată de Martin...
martie 22nd, 20140489CVM Tomis Constanţa şi Dinamo Bucureşti şi-au adjudecat prezenţa în finala Cupei României la volei masculin, care va avea loc astăzi, de la ora 15:00, la Piatra Neamţ.
Tomis Constanţa a trecut în semifinale de CSV Municipal Zalău, scor 3-1 (25-22, 25-20, 17-25, 25-17), în timp ce Dinamo nu a avut mari emoţii cu Ştiinţa...
martie 1st, 20140691Campioana en-titre a Diviziei A1 la volei feminin, Știința Bacău, a învins-o pe Rapid București și a încheiat sezonul regulat cu un palmares impresionant: 21 de victorii din 22 de meciuri.
Moldovencele n-au avut nicio problemă cu ocupanta penultimului loc, pe care au învins-o clar, în trei seturi. Scorul final a fost 12-25,...
februarie 22nd, 20140604Sâmbătă a fost zi plină pentru handbalul masculin românesc. În etapa a 18-a a Ligii Naţionale s-au disputat două partide extrem de disputate: CSM Bucureşti - Dinamo şi Ştiinţa Bacău - Potaissa Turda. Ambele confruntări s-au jucat pe muchie de cuţit, finalul fiind electrizant. Dinamo a avut un meci foarte greu împotriva...
februarie 10th, 20140479Steaua București s-a impus în fața concitadinei Dinamo în ultimul meci al etapei a 16-a din Liga Națională de handbal masculin.
Deși înainte de startul partidei plecau cu șansa a doua, steliștii nu s-au lăsat intimidați de diferența de puncte din clasament. Meciul a fost echilibrat până în minutul 20, după care Steaua...
februarie 4th, 20140643Dinamo București a fost învinsă în prima manșă a sferturilor de finală ale Cupei CEV de formația rusă Uralochka Ekaterinburg.
Finalistă în 2009 în această competiție, Uralochka a câștigat fără emoții partida. Româncele au fost învinse după ceva mai bine de o oră de joc în trei seturi aproape identice: 25-19,...
ianuarie 25th, 201442761În pragul Jocurilor Olimpice de la Soci, “Sport Revolution” vă propune să vă amintiţi de unul dintre sporturile de iarnă care făceau cândva cinste României. În anii ’60, ’70 şi ’80, hocheiul pe gheaţă era un adevărat fenomen în România. Un fenomen care a culminat cu patru prezenţe ale selecţionatei ţării...
ianuarie 22nd, 20140519CSM Oradea a învins-o în cea de-a doua zi a turneului din bazinul Ghencea pe Dinamo, în timp ce Steaua și Sportul au remizat la capătul unui meci cu multe răsturnări de situație.
Orădenii au demonstrat încă o dată că momentan nu au adversar în Superliga națională și s-au impus cu 13-9 în fața celor de la Dinamo...
ianuarie 21st, 20140591CSM Oradea și Dinamo București s-au impus în primele meciuri al celui de-al treilea turneu al grupei valorice 1-4 din Superliga națională de polo.
Orădenii au dispus lejer de Sportul cu 16-8, în timp ce Dinamo a câștigat cu emoții meciul cu Steaua, 9-8. Astfel, CSM Oradea acumulează 54 de puncte și se distanțează decisiv...
decembrie 21st, 20130590CSM Digi Oradea a suferit astăzi prima înfrângere din actuala ediție a Superligii Naționale de polo, 7-11 cu Dinamo.
Deși este echipa cel mai prost clasată dintre participantele la turneul final 1-4, Dinamo a început în forță meciul și după primele minute conducea cu 3-0. Campioana en-titre a redus diferența la un singur...
decembrie 21st, 20130575În prima zi a turneului II al grupei valorice 1-4 în Superliga națională, Steaua și CSM Oradea au dispus de Dinamo, respectiv Sportul.
Steliștii au fost conduși la jumătatea meciului cu 4-3, însă au revenit și s-au impus la final cu 9-6. Nici campioana CSM Oradea nu a avut un meci facil, "studenții" având la un moment dat...
decembrie 18th, 20130487După încheierea ultimei etape din anul 2013, câștigarea Diviziei A1 la volei feminin pare să se transformat într-o afacere în trei: Știința Bacău este lider, fiind urmată de Dinamo și Alba Blaj la un punct distanță.
Ultimul meci din acest an a fost cel de la Iași dintre Penicilina din localitate și Alba Blaj. Formația...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.