august 7th, 201701656Povestea implantologului Sorin Găgeanu, care străbate Europa pe bicicletă, a devenit subiect de documentar.
“Plimbarea cu bicicleta este o călătorie inițiatică spre interior, o cunoaștere profundă a fiecăruia. Am întâlnit o mulțime de oameni frumoşi, de locuri speciale, trăind experiențe de neuitat. Toate aceste...
iulie 9th, 20150952Săptămâna Europeană a Sportului / #BEACTIVE / 07-13 septembrie 2015
Săptămâna Europeană a Sportului, finanţată prin programul Erasmus+
Așa cum am început, deja, a informa, în a doua săptămână a lunii septembrie (7-13 septembrie), anul acesta se va desfăşura Săptămâna Europeană a Sportului, prima ediţie...
noiembrie 25th, 20140878Singura concurs de nivel internaţional din calendarul FRK WKC, aflat la a cincea ediţie anul acesta, a avut loc, ca de obicei, la Cluj-Napoca, între 20 şi 21 septembrie. Ca şi „Cupa Rapid“, competiţia organizată în inima Transilvaniei a fost intitulată simbolic a „uşilor deschise“, deoarece tuturor practicanţilor de...
septembrie 23rd, 20140532Singura echipă românească ce ne va reprezenta în Liga Campionilor la handbal feminin, HCM Baia Mare, şi-a aflat cele 15 posibile adversare din cea mai importantă competiţie europeană a cluburilor.
HCM Baia Bare, calificată direct în faza grupelor, şi-a aflat azi ultimele adversare din Ligă, după ce Leipzig (Germania) şi...
august 28th, 20140554Cristiano Ronaldo a câştigat trofeul "Best player in Europe", decernat de UEFA începând cu sezonul 2011-2012, transmite Mediafax.
În cadrul unei ceremonii care a avut loc la Monte Carlo, internaţionalul portughez al echipei Real Madrid a declarat: " Sunt în continuare dornic să câştig trofee. Nu îl câştigasem până acum,...
aprilie 4th, 20140514Între 28 şi 29 martie, la Sofia, a avut loc cea de-a 40-a Adunare Generală a Tennis Europe, forul continental al tenisului. În cadrul evenimentului, “sportul alb” din România a primit două distincţii, care au demonstrat încă o dată ascensiunea acestui sport în ţara noastră. Prezent la Adunarea Generală, preşedintele...
aprilie 1st, 20140569Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, a reuşit, duminică, să se califice în sferturile de finală ale Cupei EHF, a doua competiţie din Europa ca importanţă, după Liga Campionilor. Formaţia de la malul mării a învins-o, în ultimul meci al grupei F, pe echipa franceză Chambery Savoie, scor 29-25.
HCM...
martie 23rd, 20140503Singura echipă românească de handbal masculin rămasă în Challenge Cup, HC Odorhei, nu a reușit să acceadă în semifinalele competiției. Formatia antrenată de Vlad Caba a pierdut, sâmbătă, meciul de pe terenul echipei portugheze Aguas Manta Milaneza, scor 27-30 (12-15). Partida a constant pentru manșa retur a sferturilor de...
februarie 14th, 20140624Echipa de volei masculin CVM Tomis Constanţa s-a calificat, joi, în semifinalele Cupei CEV, a doua competiţie importantă din Europa. Voleibaliştii de la malul mării s-au impus cu 3-0 în returul de pe teren propriu, disputat în faţă turcilor de la Milli Piyango Ankara. În tur, constănţenii s-au impus cu 3-1.
"A fost o...
decembrie 28th, 20130652Sebastian Vettel a fost votat drept sportivul anului de către una din agenţiile de ştiri de top din Europa. Organizat de agenţia poloneză PAP, topul a fost constiuit pe baza voturilor a 21 de agenţii europene. Sebastian Vettel a adunat mai multe voturi decât tenisemnul Rafael Nadal şi decât atletul britanic Mo Farah.
Germanul...
decembrie 25th, 20131798MOVE Week este o campanie europeană anuală care promovează beneficiile participării active şi continue la activități fizice sportive. Campania Now We Move inițiată în anul 2012 de International Sport and Culture Association Danemarca are ca motto “Încă 100 de milioane de europeni implicați în activităţi fizice şi...
septembrie 10th, 20130631Preşedinţia Comitetului Internaţional Olimpic rămâne în Europa! După ce a fost condus timp de 12 ani de belgianul Jacques Rogge, cel mai mare for al sportului mondial îl va avea drept lider, pentru cel puţin 8 ani de acum încolo, pe germanul Thomas Bach. El a fost ales astăzi la Buenos Aires, "învingând" candidaţi precum...
august 29th, 20130575Sport Arena Streetball a încheiat în 2013 cel de-al nouălea sezon şi se pregăteşte deja pentru ediţia aniversara cu numărul zece. Sport Arena Streetball este parte din circuitul mondial FIBA 3x3 World Tour şi european FIBA Europe 3x3 EuroTour. În aceşti nouă ani zeci de mii de jucători care au avut ocazia să participe la...
august 9th, 20130679Baschetbalistul Vlad Moldoveanu va continua să joace baschet în Europa. După ce în urmă cu câteva zile a anunţat pe pagina sa de Facebook că a făcut o decizie în privinţa echipei la care va juca, românul a declarat pentru Sport Revolution că va rămâne pe bătrânul continent. "Este o ligă foarte puternică, dacă nu cea...
mai 27th, 20130482Mircea Rednic (foto), 51 ani, se poate considera un antrenor ghinionist. După ce echipa pe care o antrena de la finele lui octombrie, Standard Liege, unde a cunoscut consacrarea ca jucător, a ocupat doar locul al patrulea în play-off, ratând calificarea în Europa League, i s-a oferit șansa unui baraj cu La Gantoise. Pe care l-a...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.