aprilie 17th, 201501049Clubul Sportiv al Armatei ”Steaua București” organizează, pentru al doilea an consecutiv, Cupa Europei la Floretă feminin.
Competiția se va desfășura duminică, 19 aprilie, la Sala Mihai Viteazul din București.
Echipele participante, programul competiției, dar și alte detalii privind organizarea concursului au fost...
noiembrie 5th, 201401104Pentru a te putea considera o putere la nivel mondial într-un anumit sport este necesar să poţi folosi fără reţinere verbul „a avea” la toate cele trei timpuri: am avut, avem şi vom avea campioni. Dacă trecutul şi prezentul sunt, fără doar şi poate, acoperite, Campionatul Naţional de Copii ne-a dat toate motivele să...
septembrie 27th, 20140880Timișoara a fost, sâmbătă (27 septembrie), gazda Cupei României la floretă feminin juniori, etapă organizată de Clubul Sportiv Universitar Politehnica Timișoara și Federația Română de Scrimă.
La "linia de start" s-au aflat 66 de floretiste junioare din întreaga lume, România fiind reprezentată de 13 sportive (Maria...
septembrie 27th, 20140927Capitala Ungariei va fi sâmbătă, 27 septembrie, gazda primei etape din cadrul Cupei Mondiale la floretă și sabie juniori, la masculin individual.
România, așa cum ne-am obișnuit, are reprezentanți în ambele categorii, iar sportivii cărora le vom ține pumnii și pentru care vom sta cu sufletul la gură sunt:
Sabie:...
septembrie 25th, 20140905Ultima probă a Cupei României la floretă de la Timișoara a avut loc astăzi, aducând în concurs echipele feminine, din rândul cărora CSA Steaua București și-a adjudecat din nou trofeul.
Patru formații s-au aliniat la startul competiției, cu una mai puțin decât anul trecut. Astfel, CSA Steaua 1, CSA Steaua 2, CSU Poli...
septembrie 24th, 20140909Astăzi, la Baza Sportivă Politehnică 2 din Timișoara, a avut loc proba de individual feminin a Cupei României la floretă, în cadrul căreia s-a impus sportiva legitimată la CSA Steaua, Maria Boldor.
Concursul a aliniat la start 16 floretiste, cu 5 mai puține decât anul trecut. Cluburile CSA Steaua și CSU Poli Timișoara...
septembrie 23rd, 20140769A doua probă din cadrul Cupei României la floretă a programat concursul la echipele masculine, unde sportivii de la CSU Timișoara și-au luat revanșa pentru eșecul de la individual.
Patru formații s-au aliniat la startul competiției, cu două mai puține ca în ediția trecută. Astfel, CSU Cluj-Napoca, CSA Steaua, CSU Poli...
septembrie 23rd, 20140854Cupa României la floretă a debutat, la Baza Politehnică 2 din Timișoara, cu proba de individual masculin, în cadrul căreia s-a impus sportivul legitimat la CSU Cluj-Napoca, Radu Dărăban.
Concursul a aliniat la start 19 scrimeri, dintre care cei mai mulți de la CSU Poli Timișoara. De altfel, Radu Dărăban, venit în acest an...
septembrie 22nd, 20140624În această săptămână, floreta se află în prim plan. Începe Cupa României la Timișoara, iar sâmbătă etapa de Cupă Mondială la juniori în concursul feminin.
Cupa României la floretă din acest an va avea loc la Timișoara. Concursul va începe azi cu proba individuală masculină și va continua până joi, 25...
septembrie 17th, 20140671Sâmbătă, în data de 27 septembrie, va avea loc prima etapă de Cupă Mondială la floretă feminin juniori, în orașul de pe râul Bega, competiție organizată de Clubul Sportiv Universitar Politehnica Timișoara și Federația Română de Scrimă.
Concursul se va desfășura în "Sala Constantin Jude" din Timişoara, începând...
iunie 14th, 20140585Membrii echipei masculine de floretă a României s-au clasat vineri pe locul 13, penultimul, la Campionatele Europene de scrimă de la Strasbourg (Franţa). Astfel, delegaţia României rămâne, pentru moment, cu o singură medalie cucerită pe echipe: aurul la spadă feminin.
Radu Dărăban, Valentin Niță, Iulian Teacă și Teofil...
iunie 10th, 20140518Cea de-a treia zi a Campionatelor Europene de scrimă, care se desfăşoară la Strasbourg, în Franţa, i-a adus în prim plan pe componenţii lotului masculin de floretă al României: Iulian Teacă, Teofil Moisuc, Valentin Niță și Radu Dărăban. Deşi niciunul dintre ei nu a reuşit să urce pe podium, parcursul lor a fost unul...
februarie 14th, 20140703Fostul mare floretist al României, Vasile Costa, s-a stins din viaţă în această dimineaţă, în jurul orei 5:00, informează site-ul Federaţiei Române de Scrimă. Costa suferea de cancer la plămân şi avea doar 47 de ani.
De-a lungul carierei sportive, a fost de 18 ori campion naţional la floretă individual şi pe echipe, cu...
august 28th, 20130626Federaţia Română de Scrimă, finanţată de MTS prin programul Pierre de Coubertin, derulează în perioada 20-31 august proiectul "Toţi pentru unu, unul pentru toţi" prin care 90 de copii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani şi 12 tineri antrenori de floretă, sabie şi spadă vor fi îndrumaţi de trei profesionişti în...
iunie 19th, 20130529Echipa României a terminat proba de floreta din cadrul Campionatului European de scrimă, care se desfăşoară în aceste zile la Zagreb, doar pe locul al optulea. Tricolorele nu au câştigat nicio partidă din cele trei pe care le-au disputat. Fetele noastre au cedat mai întâi în faţa Italiei, iar apoi au pierdut disputele pentru...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.