aprilie 7th, 20110340Sandra Izbaşa a reuşit un concurs foarte bun în calificările Campionatelor Europene de gimnastică artistică de la Berlin, obţinând notele cele mai mari la sol şi sărituri, la care se adaugă o finală probabilă la bârnă, dar campioana de la Beijing a reamintit că important e să reuşească aceleaşi...
aprilie 6th, 20110284Ana Porgras şi Amelia Racea sunt primele gimnaste române care intră miercuri în concursul de calificare al Campionatelor Europene de gimnastică artistică de la Berlin, urmând să concureze în prima subdiviziune, de la ora 11,30, în timp ce Sandra Izbaşa şi Diana Chelaru au fost repartizate în...
aprilie 4th, 20110249Sportiva română Alexandra Piscupescu a reuşit o prestaţie remarcabilă la ediţia a 10-a a Trofeului ''Irina Deleanu'' la gimnastică ritmică, printr-o victorie la minge şi clasări pe locul trei la individual compus, măciuci şi panglică, la competiţia găzduită de Sala Polivalentă ''Ioan Kunst Ghermănescu'' din...
aprilie 1st, 20110288Gimnasta Cătălina Ponor a declarat joi că se va legitima la CS Dinamo Bucureşti pentru care a mai evoluat în 2007, discutând deja în acest sens cu preşedintele Elisabeta Lipă, care a încurajat-o în încercarea ei de a reveni în competiţii.
Tripla campioană olimpică la Atena şi...
aprilie 1st, 20110391Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG) a indicat, joi, că până la sfârşitul lunii mai va lua o decizie în privinţa desfăşurării fără riscuri a ediţiei din acest an a Campionatelor Mondiale, programată să aibă loc la Tokyo, în perioada 7-16 octombrie.
"Ţinând cont de faptul...
aprilie 1st, 20110345Antrenorul Octavian Bellu a declarat, joi, că participarea gimanstelor tricolore la CE de la Berlin reprezintă o etapă importantă de pregătire pentru JO de anul viitor, precizând că speră ca în urma acestei competiţii România să micşoreze distanţa valorică faţă de Rusia, China şi...
martie 29th, 20110289Pavilionul central expoziţional Romexpo va găzdui în luna noiembrie ediţia a 7-a a Campionatelor Europene de gimnastică aerobică la seniori, cea mai importantă competiţie organizată în 2011 pe plan naţional şi care necesită un buget de circa 400.000 euro.
Preşedintele Federaţiei Europene de Gimnastică (UEG),...
martie 28th, 20110345România va fi reprezentată de 4 fete şi 4 băieţi la ediţia 2011 a Campionatelor Europene de gimnastică de la Berlin (4-10 aprilie), care au ca obiectiv cucerirea a una-două medalii şi 1-2 clasări pe locurile 4-6.
La competiţia de la Berlin, unde se desfăşoară doar întreceri în probele...
martie 28th, 20110551Celebra gimnastă Cătălina Ponor a anunțat că de la 1 aprilie va renunța la renta viageră pe care o primește de la statul român, în valoare de peste 6000 de lei lunar, pentru a reveni în activitatea competițională.
Cătălina Ponor va sosi în cantonamentul de la Izvorani în data de 4 aprilie,...
februarie 26th, 20110276Opt gimnaşti români, patru fete şi patru băieţi, componenţi ai loturilor olimpice ale României, vor participa la Cottbus, între 11-13 martie, la prima etapă a FIG Challenger Cup.
La feminin, vor concura:
Ana Porgas - la paralele şi bârnă
Diana Chelaru - sărituri, sol
Amelia Racea -...
ianuarie 5th, 20110406Debutul lui 2011 o regăseşte pe Cătălina Ponor alături de lotul olimpic de gimnastică. Constănţeanca, retrasă din activitatea competiţională în două rânduri (2006 şi 2007) îşi testează limitele în sala din Izvorani. Un posibil punct de pornire spre o nouă provocare...
decembrie 15th, 20100549Cea de a treizecea ediţie a Campionatelor Mondiale de Gimnastică Ritmică s-a desfăşurat între 20 - 26 septembrie în capitala Rusiei. Numărându-se printre cele mai mari centre de gimnastică ritmică din lume, dacă nu cel mai mare, Moscova, deşi cu o bogată experienţă în organizarea concursurilor de...
decembrie 15th, 20100287În perioada 16-24 octombrie, Rotterdamul a avut parte de zile pline cu „Fantastic Gymnastics“. Acesta a fost sloganul sub care s-au desfăşurat întrecerile celei de a 42-a ediţii a Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică 2010. Începând de sâmbată, 16 octombrie, când a...
decembrie 9th, 20100264Federaţia Română de Gimnastică a anunţat cei mai buni sportivi ai anului 2010, bilanţ ce face parte dintr-o tradiţie deja recunoscută. Astfel, la gimnastică artistică masculină cel mai bun sportiv al anului a fost desemnat Flavius Koczi, iar la gimnastică aerobică masculină în fruntea clasamentului se află...
decembrie 8th, 20100269Andreea Răducan, campioană olimpică şi multiplă campioană mondială la gimnastică, anunţă lansarea cărţii autobiografice "Reversul Medaliei". Cartea prezintă viaţa Andreei pornind de la primii paşi pe bârnă până la momentul nefericit în care campioanei i s-a confiscat medalia de aur din pricina unei...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.